marți, 11 ianuarie 2011

Comorile care rămân veşnic


Traian Dorz, din Mărgăritarul ascuns

cop-Margaritar1. La capătul timpului nu ne mai rămân decât amintirile scumpe, jertfele iubirii şi mulţumirea binefacerilor; pe toate celelalte le pierdem sau le uităm pe totdeauna.

2. Iubire, numai tu afli totdeauna ceva să lauzi, ceva să dai, ceva să mângâi, ceva să înfrumuseţezi, ceva să dezvinovăţeşti, ceva să înalţi. Iubire, numai tu poţi ceea ce nimeni altcineva nu poate, ştii ceea ce nimeni altcineva nu ştie, ierţi ceea ce nimeni altcineva nu poate ierta şi birui ceea ce nici o altă putere din lume nu poate birui.

3. Nu te uita niciodată înapoi decât pentru a şti să vezi mai bine înaintea ta, nu te odihni niciodată decât pentru a-ţi relua şi mai harnic munca ta şi nu te opri decât pentru a te arunca şi mai cu avânt înainte. Până ce vei ajunge la Ţinta fericită a mântuirii tale. Atunci să stai.

4. Doamne Iisuse, Soţul şi Mântuitorul Scump al inimii mele, binecuvântată este Taina cerească ce ne-a unit, făcându-ne pentru totdeauna unul: Butuc şi mlădiţă, Trunchi şi ram, astfel că rădăcinile noastre se împletesc sub pământ, iar mugurii noştri sub cer.
Seva Ta se ridică în roadele mele, iar respiraţia rugăciunii mele se coboară în inima Ta. Binecuvântare veşnică Tainei care a făcut această desăvârşită părtăşie!

5. Să nu regreţi niciodată bunele hotărâri, oricât de repede le-ai luat aici, chiar când ele cer un preţ greu. Greul lor trece, dar bunele hotărâri care te-au dus la făptuirea binelui rămân asigurări spre o răsplată netre­cătoare.

6. Regăseşte mereu puterea de a duce la îndeplinire orice hotărâre bună pe care ai luat-o fără să te laşi niciodată oprit de piedici, descurajat de potrivnici, ori doborât de nereuşită.
Nu te opri decât atunci când ai reuşit să închei bine un lucru pe care l-ai început şi bucură-te totdeauna în faţa lui Dumnezeu, spre a-I face şi Lui bucurie… Fii fericit cu Domnul numai atunci când El este fericit cu tine.

7. Noi, cei care ne-am predat în Mâna Domnului via­ţa, nu mai suntem nici în mâinile sorţii, nici în ale oamenilor, nici în ale vrăjmaşilor noştri, ci suntem pentru totdeauna în Mâinile bune şi puternice ale iubirii lui Dumnezeu.
Şi soarta, şi oamenii, şi vrăjmaşii noştri sunt în Mâinile Lui. Nimeni şi nimic nu ne mai poate face nici un rău cât rămânem în aceste Mâini dumnezeieşti.

8. Conştiinţa este în noi Sfânta Sfintelor din templul nostru duhovnicesc, sanctuarul nostru cel tainic, locul nostru sfânt în care nu trebuie să lăsăm să pătrundă nimic necurat, niciodată. Conştiinţa noastră trebuie să ne fie nouă altarul pe care să nu-l spurce nimic, respiraţia care să nu fie sugrumată niciodată, clopotul pe care să nu-l poată da nimeni jos din turnul cel înalt al personalităţii noastre.
De înştiinţările ei totdeauna să ascultăm!

9. Biserica este Mireasa cea curată a lui Hristos. Nimeni nu trebuie s-o logodească cu alt soţ.
Nici să o robească altui stăpân, nici să o supună altui împărat.
El trebuie să fie Soţul ei, Stăpânul ei, Împăratul ei. Nimeni nu trebuie să uite că ea a promis: Eu sunt a Prea­iubitului meu, întreagă şi pe totdeauna (Cânt. Cânt. 7, 10).
Cine strică dragostea asta va fi blestemat pe veci.

10. Pentru un credincios adevărat, care este fiul cerului, moar­tea este ceea ce era pentru el în copilărie poarta casei părinteşti. Pe uliţă, mergând spre casă, erau câini, erau ţigani răi, erau primejdii care îl puteau ajunge până la poartă.
Dar, o dată ajuns, ce fericită era pentru el poarta casei! Intrat pe ea, el era scăpat de orice primejdie.
Tot aşa vom fi după ce vom trece de poarta morţii, în Casa noastră fericită şi ocrotitoare.

11. Spre Cetatea Poeziei nu poţi merge pe urmele altora decât foarte puţin. Îndată trebuie să-ţi afli drumul tău propriu. Şi încălţămintea ta de aur. Şi urma ta prin rouă.
Lumina urmelor tale s-o laşi numai pe un teren virgin, pe unde n-a mai călcat nimeni niciodată. Numai urmele lui Iisus să le cauţi.
Ale nimănui altcuiva.

12. Hristos are numai fii unici. Nu are nici măcar doi la fel.
Fiecare e frumos, dar fiecare este altfel decât ceilalţi. Toate operele lui Dumnezeu sunt numai exemplare originale, fără còpii, nici una nu este o copie a alteia. Într‑un codru întreg nu sunt două frunze absolut la fel. Într-un câmp de iarbă sau de flori, nu sunt două fire absolut la fel.
Aşa sunt copiii lui Dumnezeu, aşa sunt operele Celui desăvârşit şi unic.

13. O, Mama dulce şi Sfântă a Domnului Iisus!
Cum îi va fi legat ea degetul sau picioruşul împuns sau rănit la lucru sau la joacă…
Cum Îl va fi sărutat să-I treacă durerea şi cum Îi va fi şters ea cu dragoste lacrimile când plângea…
Când va fi căzut alergând, cum Îl va fi ridicat de cu drag, spălându-I cămăşuţa şi mângâindu-I locul lovit…
Cum va fi vegheat nopţile la căpătâiul Lui bolnav şi cum va fi tremurat ea de teamă pentru El, ca mama cu un Singur Copil Preasfânt şi drag!
Ca mama căreia îi era încredinţat să crească pe Fiul lui Dumnezeu. Şi căreia, pentru a avea de El atâta grijă câtă trebuia, i-a fost dat ca Fiu al ei.
O, Dumnezeule Slăvit, cum ai binecuvântat-o Tu!
O, arhanghel slăvit, cum te-ai închinat tu înaintea ei!
O, om nesocotit care nu vorbeşti cu un respect sfânt despre ea, şi nu-i dai plecăciunea cuvenită ce osândit vei fi!

14. Binecuvântate să fiţi voi, bucurii ale noastre cu Iisus Domnul nostru, şi voi, suferinţe ale noastre cu El! Acum mi se pare că n-a fost nimic pământesc în voi în toate, ci numai un vis fericit, numai o sărbătoare de primăvară, numai o cunună cerească.
O, dulce Iisuse scump, ce fericire că Te-am cunoscut!

15. De trei sute optsprezece ori se vorbeşte în Noul Testament despre venirea Domnului nostru Iisus Hristos. Aproape pe fiecare pagină a lui. Oare noi de câte ori vorbim despre venirea Sa în zilele noastre, în aceste pagini ale cărţii vieţii noastre?
O, dacă în fiecare seară, când întoarcem pagina zilei, am spune şi noi cu lacrimi „Vino, Doamne Iisuse!“… ca pe ultima pagină a Bibliei!
Pentru că şi a noastră poate fi ultima.

16. Niciodată să nu doreşti lauda. Să nu lucrezi şi să nu lupţi pentru ea. Să nu suferi şi să nu cânţi pentru ea.
Să n-o asculţi şi să n-o spui decât pentru Domnul şi Mântuitorul tău şi pentru Lucrarea Lui. Totdeauna să te jenezi de laudă şi numai atunci să te bucuri de ea când se va răsfrânge toată asupra Domnului tău, singurul Care are tot meritul că eşti ceva şi că ai făcut ceva vrednic de vreo laudă.

17. La lumina stelelor, noi nu ne vedem umbrele – n-a­vem umbre. Numai la lumina soarelui le avem şi ni le vedem. Nici o înţelepciune omenească nu te poate face să-ţi recunoşti păcatele şi umbra.
Numai înţelepciunea şi puterea lui Hristos te convinge de păcat.

18. Un credincios al lui Hristos nu trece în lumea aceasta printre trupuri, ci printre suflete.
Nu se uită la feţe, ci la conştiinţe. Nu vede râsul oamenilor, ci tragediile lor. Şi n-ar trebui să caute altceva decât mântuirea lor.
Cât încă se mai poate afla.

19. Răzbunarea este cumplită şi n-ar trebui să vină niciodată. Nici n-ar veni dacă faptele crude şi nedrepte n‑ar cere-o.
O, dacă orice om ar gândi bine la tot ce face mai înainte de a veni răzbunarea, nu după ce a venit!

20. Oamenii vorbesc despre moarte ca despre un sfârşit.
Dumnezeu vorbeşte despre ea ca despre un început. Pentru că ea este numai trecerea în adevărata existenţă a noastră, a adevărului şi a dragostei.Ferice de acela care se pregăteşte frumos şi vrednic pentru această trecere!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.



Persoane interesate