miercuri, 5 ianuarie 2011

Ravna cea inselata si ravna cea adevarata



Despre cel cu ravna fara cunostinta
“Cel ce are ravna, dar fara cunostinta, rataceste in gandurile si lucrarile sale; inchipuindu- si ca lucreaza pentru slava lui Dumnezeu, calca legea iubirii pentru aproapele. Fierband in zelul sau, faptuieste cele potrivnice poruncilor legii si voii dumnezeiesti. Faptuieste raul ca sa se intample ceea ce crede el a fi binele. Ravna lui e ca focul ce distruge si nimiceste. Prapadul merge inaintea lui, iar pustiirea ii vine pe urma. Se roaga la Dumnezeu sa arunce foc din cer, ca sa-i inghita pe toti cei ce nu-i impartasesc principiile si convingerile.
Cel ce are ravna, dar fara cunostinta, ii uraste pe toti ce au alta religie sau alta credinta, nutrind fata de ei pizma si manie nestinsa. Se impotriveste patimas la duhul adevarat al legii dumnezeiesti, staruie fara judecata sa-si apere propriile-i pareri si credinte, se lasa purtat de zelul orbesc de a birui in toate, de ambitie, de dorinta de a invinge cu orice pret, de vrajba si de placerea de a aduce pretutindeni si oricand tulburare. In sfarsit, este un om aducator de pieire”.
Despre cel cu râvnă întru cunoştinţă
“Chipul celui ce are râvnă întru cunoştinţă. Este slujitor al adevăratei credinţe în Dumnezeu; este cu adevărat cu to­tul dăruit lui Dumnezeu şi păzeşte cu străşnicie legea Lui. Păstrează tradiţiile părinţilor săi şi lucrează cu mult în­demn pentru slava numelui lui Dumnezeu. Este iubitor al lucrărilor vrednice de laudă şi cu dorinţă aprinsă se sileşte a urma cele bune. Merge cu multă râvnă pe calea virtuţii şi sârguieşte la îndeletnicirile cele mai bune.
Cel ce are râvnă întru cunoştinţă este prietenul celor bune şi iubitor al tutu­ror virtuţilor. Arde de dorinţa de a răspândi cuvântul Dom­nului, de a întări credinţa şi de a duce la bun sfârşit lucrarea Bisericii, de a face să rodească mai mult învăţătura dată de Dumnezeu şi de a statornici împărăţia Lui pe pământ ["precum in cer, asa si pe pamant" inseamna nu a construi un rai social pe pamant, ci a aduce Duhul Sfant in sufletele oamenilor]. Lu­crează, se mişcă şi slujeşte neostenit. Râvna lui mai tare se aprinde cu cât mai mult slujeşte şi făptuieşte binele şi cu cât mai mult Îl iubeşte pe Dumnezeu.
Ostenindu-se nu se lasă biruit, lucrând nu se descurajează, trudind nu simte is­tovire, cheltuindu-se nu se isprăveşte, nu deznădăjduieşte nicicând. Pururea înfloreşte şi este plin de viaţă, binevoitor şi curajos, avântându-se mereu spre o nouă muncă. Arzând de râvna sa dumnezeiască el caută a-şi spori lucrările şi a le răspândi în toată omenirea. Îmboldit de iubirea sa pentru Dumnezeu şi pentru aproapele, pe toate le face cu iubire şi cu jertfire de sine. Nimic din ce ar putea aduce întristare aproapelui nu făptuieşte; râvna lui este luminată şi este în­tru cunoştinţă şi nimic nu l-ar împinge vreodată la rătăcire.
Însuşirile celui ce este plin de râvnă întru cunoştinţă sunt acestea: iubirea fierbinte pentru Dumnezeu şi pentru aproapele său, blândeţea, îngăduinţa faţă de slujitorii şi închinătorii altui dumnezeu, binefacerea şi bună-purtarea. El poartă semnul adevăratului creştin”.


(Sf.Nectarie de Eghina)


Dreapta socoteala



PARINTELE CLEOPA despre dreapta masura, sfatuire, smerenie, despre ispitele calugarilor si ale celor ce nazuiesc spre daruri mari: “Cate oleaca, incet…”
Dreapta socoteală, sau darul deosebirilor, este podoaba faptelor bune, precum zice Sfântul Isaac Sirul: „Pe tot lucrul îl împodobeste măsura”. Fără această sare duhovnicească, toate cele bune se strică si întru vătămare se mută. (…)
Trupului nostru să-i dăm hrană si îmbrăcăminte atât cât îi trebuie. Însă nevointa să se dea după măsura fiecăruia. Auzi ce spune Sfântul Marcu Ascetul: „Precum se deosebeste arama de fier si fierul de găteje (vreascuri), atâta deosebire este între un trup si altul”. Unul din fire este sănătos si poate să postească si să nu mănânce până seara si altul, săracul, dacă nu mănâncă de două-trei ori, cade jos si moare.
Dar de nevoie este să stim că dreapta socoteală ne va păzi nevătămati de întinderea peste măsură spre amândouă părtile. Căci este vătămare si în săturarea pântecelui; atât în priveghere peste măsură, cât si în somn mult. În toate, în toate trebuie să avem dreaptă socoteală, pentru că dreapta socoteală este împărăteasa faptelor bune. Pentru că dacă o ia unul repede-repede si nu are povătuitor, îndată cade.
Vine aici la mine unul, un viteaz, si zice: „Părinte, să-mi dai voie să citesc Molitfele Sfântului Vasile?” El de-abia a venit în mănăstire, si să-i dau voie să citească Molitfele Sfântului Vasile, că el are ciudă pe draci! „Vai de capul tău! Câtă ciudă are dracul pe tine si cât vrea să râdă el de tine!”
S-a dus la Sfântul Varsanufie cel Mare, marele staret al Palestinei, un călugăr si i-a zis:
– Îmi dai voie să blestem pe draci si să citesc Molitfele Sfântului Vasile?
– Nu-i blestema, că mare batjocură ai să iei de la dânsii! Smereste-te si zi „iartă-mă” la toti fratii! Asa-i biruiesti pe demoni!
Că diavolul toate le face, numai „iartă-mă” nu zice, căci a căzut din mândrie. Diavolul posteste, că nu mănâncă niciodată; el trăieste în feciorie, că nu se însoară, nu se mărită; el priveghează. Doarme el vreodată? Tu faci treabă, dar el stă degeaba? Nu poate sta. Tu crezi că pe diavol îl întreci în fugă, dacă ai fugi tu? El într-o clipă e la marginea pământului. Numai cu una îl întreci tu pe el; dacă ai socoti că: „Eu sunt praf si cenusă, si sunt păcătos, si nu pot nimica, si sunt nevrednic să trăiesc pe pământ!”
Numai de smerenie se teme diavolul. De alta nu se teme el; poti să fii tu nevoitor cât este lumea! Dacă nu stii că ceri iertare, esti batjocorit de ei; esti măturoiul dracilor. Dreaptă socoteală trebuie să avem si în vorbire, la metanii, la priveghere si în tăcere si în înfrânare la mâncare, la băutură, la somn si la toate ostenelile trupesti.
De aceea, fratilor, să ne ajute mila Domnului să câstigăm oleacă de dreapta socoteală, fiindcă în lumea asta sunt curse si ispite fel de fel si nedumeriri în cele duhovnicesti. Dar să tinem dreapta socoteală, măsura în toate.
Pădurea nu se teme de cel care încarcă o dată mult căruta, că stie că mai la vale se rupe osia la cărută si moare stie că mai la vale se rupe osia la cărută si moare calul, că nu mai poate. De acela se teme diavolul, care ia câte un lemnisor din pădure în fiecare zi si-l duce acasă. Asa-i si vrăjmasul; nu se teme de cel care o ia lată, că rămâne negrăpată. Câte oleacă, asa. Câte oleacă, încet, încet! Sfântul Teodor Studitul spune: „Câte putin, câte putin se îmbogăteste cineva, si la cele trupesti si la cele duhovnicesti”. Câte oleacă. Asa să luati fapta bună, câte oleacă, si să vă pară rău că n-ati făcut mai mult.

Sfatul bun
Cei ce nu au cârmuire, cad ca frunzele! Si mântuirea stă întru mult sfat, zice Sfânta Scriptură. Întotdeauna, când vrem să facem ceva, să întrebăm. Oare când mergem pe un drum pe care nu-l cunoastem, nu întrebăm? „Măi, dacă eu o iau la stânga sau la dreapta, nu mă rătăcesc? Încotro să apuc?” Si nu greseste omul, că întreabă. Iar dacă nu întreabă, atunci mai ales se rătăceste, că nu nimereste. Cu atât mai mult la cele duhovnicesti. Sfântul Efrem Sirul spune:

„Din cele sapte lucrări ale monahului si ale crestinismului, cea din urmă este si aceasta, să întrebe pe bărbati iscusiti când nu stie un lucru; ca nu cumva altele în loc de altele întelegând, să se rătăcească”.
De aceea este bine ca la anumite nedumeriri să întrebe. Dacă întreabă, nu greseste. Si să stiti un lucru. Unde veti merge, să aveti pe Dumnezeu înaintea ochilor. Că Dumnezeu nu-i numai aici. El este si la voi acasă si în târg si în Bucuresti si în Africa si în Asia si în lună si în stele, în toate este prezent. În toate. Că zice acolo: Eu sunt Care umplu cerul si pământul si cele dedesubt. Nu este loc unde nu este prezenta Lui. (…)
Că puterea drăcească este îngrădită de puterea dumnezeirii. Că zice la Isaia: Se luptă cel puternic cu Cel atotputernic. Are el putere, dar nu este atotputernic, că Dumnezeu îl tine în frâu! Toată puterea drăcească este circumscrisă împrejur; este îngrădită de puterea dumnezeirii. Că altfel, ai văzut când i-a dat voie să-l ispitească pe Iov, ce-a făcut într-un ceas? I-a ars turmele, i-a sfărâmat toate si i-a omorât fiii! Are mare putere satana, dacă Dumnezeu îi dă voie.
La Sfântul Serafim de Sarov a venit un boier mare, Motovilov. Si Sfântul Serafim de multă vreme îi spunea despre rugăciunea mintii, că el avea rugăciunea asta în mare grad, rugăciunea inimii – cea mai înaltă rugăciune din lume –, ca să se învete a se ruga omul, nu cu buzele, ci cu inima lui Dumnezeu. Si Motovilov cerea să-i dea darul acesta:
– Dă-mi, părinte, să învăt si eu rugăciunea mintii si a inimii!
Si spunea sfântul:
– Prea devreme pentru tine, că ai să te mândresti! Întâi trebuie să câstigi lucrarea Duhului Sfânt.
(…) Apoi Sfântul Serafim zice ucenicului său:
– Ia seama! Ti-am dat duhul acesta, si de azi înainte inima ta nu va înceta să se roage.
Si a simtit Motovilov că se roagă cu inima. Zicea „Doamne Iisuse…” permanent. Chiar dacă dormea, inima lui se ruga. Se întâmpla ceea ce spune în Biblie la Cântarea Cântărilor: Eu dorm si inima mea veghează! Si se ruga cu inima si avea mare mângâiere. Dar odată îi spune Sfântului Serafim:
– Părinte, diavolul nu mai are nici o putere asupra mea!
Fiind înconjurat si umbrit de darul lui Dumnezeu, nu cunostea ispitele.
– Nu zi asa, frate! i-a zis Sfântul Serafim. Asta-i mândrie! Să stii că diavolul a fost înger, si nu înger ci heruvim, cum spune la Isaia: Erai un heruvim ocrotitor si te plimbai în mijlocul pietrelor celor scânteietoare din ceruri. Deci, dacă i-ar da voie Dumnezeu, cu o unghie întoarce pământul pe cealaltă parte. Nu vezi ce spune la Iov? Fierbe adâncul ca o căldare înaintea lui si cine va spune armura puterii lui. Are mare putere, dar puterea lui este îngrădită de puterea dumnezeirii, că-l tine în loc să nu poată face rău mai mult decât îngăduie Dumnezeu. Cum spune Apostolul Petru: Credincios este Dumnezeu să nu vă lase pe voi să fiti ispititi mai presus de puterile voastre, ci odată cu ispita trimite si ajutorul. Deci, tu nu zice că diavolul nu are putere!
Are, dar Dumnezeu nu-i dă voie să facă el rău omului cât vrea. Că dacă i-ar da Dumnezeu voie, ai vedea tu ce ar face! Ai văzut la Iov într-un ceas ce-a făcut! De aceea să nu ne rugăm: „Doamne, să-mi dai darul minunilor!”, sau altceva. Ci să zicem: „Doamne dă-mi iertarea păcatelor, dă-mi smerenie, dă-mi răbdare, dă-mi frica Ta, dă-mi îndoită răbdare în necazuri, să-ti multumesc Tie pentru toate!” Asta să cerem, nu daruri mari. Că dacă darurile cele mari le ia omul mai înainte de vreme, îl duc la mândrie. Cum ai da la un copil mic o bijuterie mare, ceva scump; el nu sie să o păstreze si o aruncă. De aceea omul câstigă foarte încet darul Duhului Sfânt, pentru că nu stie să-l pretuiască mai târziu. Să ne multumim cu neputinta noastră. Asa este. La Dumnezeu este mult mai bun un păcătos smerit, decât un drept mândru.
Ai văzut cum se ruga fariseul în biserică. Ne arată Evanghelia. Fariseul nu se lăuda, el spunea drept, dar se mândrea cu faptele bune: Multumescu-Ti Tie, Doamne, că nu-s ca ceilalti oameni. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din câte câstig… Dar nu s-a săturat cu mândria lui, cu lauda faptelor lui, ci mai si judeca… nu sunt ca acest vames – ca preceptorul acesta care stă la usă. Vezi că mândria l-a defăimat pe celălalt! Vamesul, stând în biserică, când a auzit că-l mai arată si-n fata lumii, si stia că a făcut multe nedreptăti, se bătea în piept, zicând: „Dumnezeule, milostiv fii mie păcătosului!” Amin, zic vouă, mai îndreptat s-a întors vamesul cel păcătos din biserică, si mai înainte a fost decât fariseul. Aici arată că un drept mândru se pierde si un păcătos smerit se mântuieste. Ce spune Sfântul Efrem Sirul?

„Fă-ti tie două care, omule! Înjugă la unul dreptatea cu mândria si la celălalt, smerenia cu păcatul, si vei vedea că mai înainte merge smerenia cu păcatul întru împărătia cerurilor, decât fapta bună cu mândria”.
Cel mândru cade si cel smerit se înaltă. Da, smeritu-m-am si m-a mântuit!
Astăzi, când nu mai trăiesc călugării în pustie si când tot mai multi credinciosi vin la mănăstiri pentru a se ruga, pentru a se mângâia duhovniceste si a primi cuvinte de învătătură, să unim linistea cu dragostea evanghelică. Să le păstrăm pe amândouă, că nu se contrazic una pe alta. Însă cu multă luare aminte si cu smerenie. Cel mai bun lucru este astăzi, ca si întotdeauna, să nu lăsăm rânduiala noastră de rugăciune, de tăcere, de ascultare, de înfrânare a simturilor, de curătie si sărăcie pentru dragostea lui Hristos. Toate acestea ne ajută la despătimire si la mântuire, ne cresc duhovniceste si ne fac vrednici de cele sfinte si folositori credinciosilor care vin la mănăstiri. Deci, călugării tineri, noii începători, cei iubitori de liniste, schimnicii si părintii bătrâni se cuvine să aleagă mai mult tăcerea, ascultarea, biserica, chilia si linistea. Iar duhovnicii, părintii rânduiti să
odihnească pe mireni, preotii slujitori care au o viată aleasă si au darul cuvântului, au datoria să stea înaintea credinciosilor cu toată dragostea, să le asculte necazurile, să-i sfătuiască, să se roage pentru ei si să-i mângâie duhovniceste, că acesta este rostul mănăstirilor noastre si numai asa ne-am mentinut credinta curată în Dumnezeu si unitatea neamului.
Asa făceau si părintii nostri. Însă rugăciunea, biserica si ascultarea să rămână, că atunci Dumnezeul dragostei va fi de-a pururi cu noi. Dar, satana are obicei ca, pe cei ce stau înaintea mirenilor, să-i lupte cu ispite mai grele ca pe ceilalti călugări, întrucât nu mai au timp de rugăciune si liniste destulă; mai ales cu răspândirea mintii, cu gânduri de desfrânare, cu slavă desartă, cu lăcomia pântecelui si cu iubirea de bani. Si dacă nu se mărturisesc curat si cât mai des, dacă nu iau aminte de ei si se îndulcesc cu gândurile cele rele, usor cad în păcate de moarte. Tocmai de aceea trebuie multă grijă în această privintă, pentru cei care stau înaintea credinciosilor, să nu fie iubitori de laudă, nici de plăceri, nici de mâncări, nici de averi, că multi păstori de suflete au căzut si s-au osândit din aceste pricini.
Sfântul Apostol Pavel, stiind câtă întemeiere îi trebuie celui ce propovăduieste altora cuvântul Domnului, zice despre sine: În toate zilele îmi chinuiesc trupul si îl robesc, ca nu cumva, altora propovăduind, eu să ajung de sminteală. El îsi chinuia trupul cu post, cu privegherea de noapte, cu lucrul mâinilor cu rugăciunea, ca să nu cadă si să smintească pe cei întorsi la Hristos. La fel si Moise. Mai întâi se ruga si apoi învăta poporul. Dumnezeu i-a poruncit lui Moise, ca sfesnicul cel cu sapte lumini să fie turnat întreg si bătut cu ciocanul, ca să ne arate nouă că cel ce voieste să fie lumină altora, să fie desăvârsit si încercat prin loviturile de ciocan ale ispitelor. Numai asa, cel ce învată pe altii va putea ca „si celor ce se ispitesc să le ajute”, cum spune Sfântul Apostol Pavel”.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.

Despre mine

Fotografia mea

,,  Pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: ,,

Persoane interesate