luni, 31 octombrie 2011

Şi când rupi în două pâinea pentr-un frate credincios, tu să ştii că cel ce-ţi spune mulţumesc — e chiar Hristos."

Într-un cătun
 
N-ar fi loc în lumea-ntreagă, cum apostolul a spus,
ca să scriu cu de-amăruntul, tot ce-a făptuit Iisus.
Şi de-atunci de-am scrie vrafuri şi volum după volum,
Iată numai o lucrare:
Undeva într-un cătun,
într-o iarnă mai geroasă, către vremea de Crăciun,
cu o Biblie în mână, în locaşul sfânt din sat,
predica zelos păstorul, cu duh blând şi devotat,
despre văduva sărmană, care printre cei avuţi,
a adus şi ea la Templu cei din urmă doi bănuţi.
"Fraţii mei, spunea păstorul, mulţi au dat arginţi şi zloţi.
Văduva, ne spune Domnul, ea a dat mai mult ca toţi!
Dacă dai, şi dai cu milă, unui om flămând, stingher,
un bănuţ din sărăcie e cât o comoară-n Cer.
Şi când rupi în două pâinea pentr-un frate credincios,
tu să ştii că cel ce-ţi spune mulţumesc — e chiar Hristos."
Astfel le-a vorbit păstorul şi-au răspuns cu toţi: Amin!
Dar mai din adânc răspunse un biet suflet de creştin.
Şi pornind el către casă, se gândea bătând paşi iuţi,
doar la văduva sărmană, care-a dat cei doi bănuţi...
"Doamne, îşi zicea, strângându-şi vechitura de cojoc,
ea a dat ce-avea în pungă, eu nici pungă n-am deloc...
Dar, ce-i drept, am sănătate, am picioare, grai... Ia staţi!
Am să merg din casă-n casă şi-am să cer de la bogaţi.
Ei au bani, eu am credinţă. Şi-astfel Domnul care-l bun,
va-ngriji ca şi săracii să se-mbrace de Crăciun!"
*
Şi a doua zi se duse la băcanul cel fălos,
ce-n biserică adesea se-nchina către Hristos.
Cum către Crăciun se-ntâmplă, prăvălia era plină,
între doi clienţi creştinul către negustor se-nclină.
— Domnul să vă aibă-n pază! Uite ce voiam să spun:
Daţi şi pentru cei în lipsă o hăinuţă de Crăciun!
— Altă treabă n-ai fârtate? Am eu timp de dăruit?
— Da! Iertaţi-mi îndrăzneala! zise omul umilit.
Şi ieşind îşi spuse-n sine: "Timpu-i scump la negustori.
Ia să-ncerc eu încă-o dată mâine-n revărsat de zori."
Şi, din zori, când prăvălia se vedea aproape goală,
el intră, dădu bineţe şi cu vorba lui domoală,
începu:
— Acum desigur nu sunteţi grăbit ca ieri.
Pentru cei sărmani vin iarăşi, ca să daţi... după puteri.
— Ce sărmani? strigă băcanul. Ia te rog să ieşi afară!
Cine n-are să se-mbrace să muncească, nu să ceară!
*
Omul iar s-a-ntors spre casă plin de gânduri: "Nu se poate
să nu aibă el un mugur cât de mic de bunătate!
N-am văzut eu cum se roagă?" îşi zicea zorind prin frig,
"Dar aici, în prăvălie, gândul lui e la câştig.
A!.. Ia stai! Să-ncerc mai bine să mă duc când stă la masă,
între-ai săi, acel mic mugur e o floare luminoasă...
Mă voi duce prin credinţă. Şi-astfel Domnul care-I bun
va-ngriji ca şi săracii să se-mbrace de Crăciun!"
*
Iar a doua zi când, veseli, toţi ai casei, la băcan,
luau masa împreună, în belşug de bogătan,
lăudând cotletul straşnic şi al vinului miros,
cine le răsare-n uşă cu cojocul zdrenţăros?
Biet creştinul plin de râvnă. Negustorul, ca trăznit,
se făcut la faţă negru. Dintr-odată a sărit
şi-mbrâncindu-l jos pe scară, repede, cu-n vreasc de foc
— Na pomană! Na pomană! îl croi peste cojoc.
Pe când omul, din zăpadă, îşi zicea, strângând din coate:
"Doi bănuţi... eu cred c-ar face vânătăiele din spate..."
Iar când obosi băcanul, omul se sculă de jos,
şi frecându-se pe şale, zise: — Mulţumesc frumos...
Pentru mine-atât ajunge... Dar... să nu vă supăraţi,
spuneţi-mi acuma, totuşi... pentru cei sărmani ce daţi?
Când îl auzi, băcanul, a încremenit în ger.
Parcă l-a străpuns deodată însuşi Dumnezeu din Cer.
Prăbuşindu-se pe scară, zise: — Vai, sunt un smintit.
Am lovit un sfânt, un înger, chiar pe Domnul L-am lovit
Frate, iartă-mi nebunia! Vino-n casa mea acum,
să-mi îndrepţi de azi-nainte paşii pe-al credinţei drum!
Şi de nu a dat atâta cât a dăruit Zacheu,
dar a dat cu voie bună cum I-e drag lui Dumnezeu.
*
Iar a doua zi creştinul, ca un bun misionar,
după alţi Zachei, prin viscol, alerga, zicându-şi iar:
"Ei au bani, eu am credinţă, şi-astfel Domnul, care-i bun
va-ngriji ca şi săracii să se-mbrace de Crăciun".
 
Costache Ioanid

2 comentarii:

  1. "Ei au bani, eu am credinţă, şi-astfel Domnul, care-i bun
    va-ngriji ca şi săracii să se-mbrace de Crăciun".

    RăspundețiȘtergere
  2. f. frumos scrie si numai adevarul ,felicitari
    doamne ajuta !

    RăspundețiȘtergere

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.

Despre mine

Fotografia mea

,,  Pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: ,,

Persoane interesate