miercuri, 16 noiembrie 2011

Relatia sufletului cu Dumnezeu



Dumnezeu are felul Sau de a se apropia de fiecare suflet, de a-l intoarce catre Sine. Il vesteste despre venirea Sa, ii vorbeste, ii da prilejuri, pricini si putinta de a se apropia de Sine, ca acesta sa-L cunoasca, sa se bucure si sa ceara el insusi ca sa ramana Dumnezeu cu el.

Daca sufletul, primitor al harului lui Dumnezeu, si-L apropie si doreste impartasirea cu El, atunci Dumnezeu incepe o sfanta "joaca" cu acesta.

Uneori ii vorbeste cu dulceata si gingasie si atunci sufletul se inaripeaza cu o cereasca, sfanta, dumnezeiasca dragoste, dispretuind toate cele pamantesti.

Alteori i se ascunde, iar acesta, ingrozit de paruta-i singuratate, Il cauta indurerat, indurand o sfanta mucenicie.

Iar cand din nou i se arata, crescandu-i iubitoarea dorinta catre Acesta, se limezeste mai mult. Spre a-i adanci unirea si impartasirea cu El si spre a-l calauzi spre mai mari bucurii si binecunvantari, din slava in slava.

Si acesta se continua pana la sfarsitul vietii omului, dupa masura cu care fiecare suflet se deschide si primeste in bucurie aceasta dorita impartasire cu Domnul lui.

(fragment din cartea "Crestinul in fata lumii de astazi - Ieromonah Filoteu 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.



Persoane interesate