luni, 14 noiembrie 2011

Rugaminte

"Nu îmi spune nimic... Îţi cunosc mizeria, necazurile, luptele şi ispitele sufletului tău. Îţi cunosc şi ştiu şi laşitatea păcatelor şi cu toate acestea îţi spun: Iubeşte-Mă aşa cum eşti tu. Dă-Mi inima ta! Dacă o să aştepţi ca să devii un înger ca să Mi te dăruieşti intru iubire, atunci n-ai să Mă iubeşti niciodată. Chiar când eşti laş, fricos, neîncrezător în împlinirea dragostei şi în săvârşirea sfinţeniei, chiar când ai să recazi în acele păcate pe care nu ai vrea să le mai faci, Eu nu îţi dau voie să nu Mă iubeşti. Iubeşte-Mă aşa cum eşti tu! În orice moment şi în orice situaţie te-ai afla, în credincioşie sau trădare, în râvnă sau uscăciune, tu iubeşte-Mă aşa cum eşti. Eu vreau să mă poţi iubi din putina şi săraca ta inima. Dacă aştepţi până când ai să fi desăvârşit ca să Mă poţi iubi, atunci n-ai să Mă iubeşti niciodată. N-aş putea Eu, oare, să fac din fiecare fir de nisip un Serafim ? Un înger care să strălucească de curăţie şi dragoste ? Nu sunt Eu Domnul Dumnezeu, care a creat toate şi pot totul ? Omule, ţi-ai dat tu viaţa pentru lume din dragoste pentru oameni? Sau ai murit din iubire pentru Mine ? Atunci din ce motiv nu Mă laşi să te iubesc ? Fiul Meu, lasă-Mă să te iubesc, Eu îţi vreau inima, care este locaşul Meu. Desigur, cu timpul am să te schimb, însă, chiar până atunci, iubeşte-Mă aşa cum eşti tu, fiindcă Eu te iubesc cu toate că eşti aşa. Eu vreau ca dragostea ta pentru Mine să se nască din puţina şi săraca ta inimă, din adâncul neputinţei şi al murdăriei tale. Eu te iubesc şi când eşti slab şi necurat. Nu vreau o dragoste izvorâtă şi hrănită din mândria ''virtuţilor'' tale, ci dintr-o inimă smerită pe care Eu o pot curaţi oricând. N-am nevoie de "virtuţile" tale, de talentele tale, de înţelepciunea ta. Eu vreau doar să Mă iubeşti şi să lucrezi cu dragoste pentru Mine. Nu „virtuţile” tale le doresc; dacă ţi le-as da, tu eşti aşa de slab şi mândru, încât ele ar hrăni amorul tău propriu şi nu M-ai cinsti pe Mine. Deci ele să nu fie un motiv pentru care tu nu mă cauţi şi stai departe de Mine. Apropie-te cu dragoste. Unui fier ruginit flăcările nu numai că i-ar curăţa rugina, dar l-ar face incandescent. Iubeşte-Mă şi păcatele se vor arde şi tu vei fi fericit. Iubeşte-Mă, nu numai ca să fii curat, căci asta ar fi din nou o mândrie pentru tine, ci pentru că Eu vreau să Mă odihnesc în inima ta. Deci nu te mai îngriji de asta. Aş putea să fac prin tine lucruri mari pentru mintea omenească, dar nu; tu ai să fii slugă rea şi nefolositoare şi neputincioasă. Am să-ţi iau şi puţinul pe care tu te crezi că îl ai. Eu te-am făcut din iubire şi pentru ca să-ţi dau iubirea, fără ca tu să-mi poţi da ceva. Nu încerca să-Mi plăteşti iubirea prin nimic, asta mă doare atât de mult la tine... Iubeşte-Mă în dragostea Duhului Meu şi fără motive. Nu mai sta departe de Mine; îţi lipseşte nu sfinţenia - pe care Eu ti-o pot da - ci o inima gata să Mă iubească oricând şi până la capăt. Astăzi Eu stau la uşa inimii tale ca un cerşetor, Eu, singurul, adevăratul Împărat şi Domn. Eu bat şi aştept. Grăbeşte-te să-Mi deschizi prin smerenie. Nu mai aduce motiv întinăciunea şi sărăcia ta. Dacă ţi-ai cunoaşte-o până în adânc şi deplin, ai muri de durere. Dar ceea ce M-ar durea pe Mine ar fi ca tu, şi acum, să te îndoieşti de Mine, de iubirea ce o am pentru tine. Crede ca Eu pot totul şi tu nu poţi nimica fără Mine, doar păcatul eşti în stare să-l faci fără ajutorul Meu. Să nu te încrezi în tine fără Mine, căci astfel o să fiu nevoit să te las în cădere în măsura în care tu te apreciezi. Nu te frământa că nu ai virtuţi. Am să îţi dau Eu sfinţenia Mea. Deschide-ţi inima prin pocăinţă şi mă primeşte în potirul sufletului tău prin Trupul şi Sângele Meu pe care în dar ţi-l dau în Sfânta Liturghie. Atunci o să te fac să înţelegi totul şi să Mă iubeşti mai mult decât îţi poţi închipui. Lasă să curgă Sângele Meu în sângele tău şi să bată inima Mea în inima ta. Eu ţi-am dat-o pe Sfânta şi Preacurata Mea Măicuţa. Lasă să treacă totul prin inima ei curată încât să poată mijloci pentru tine. Orice s-ar întâmpla, nu aştepta nicidecum ca să devii sfânt, ca pe urma să Mă iubeşti... în acest fel tu nu M-ai iubi niciodată. Şi acum du-te! Eu sunt cu tine!"

Un comentariu:

  1. Sunt după nume Lena din Germania. Vreau să folosesc această ocazie pentru a mulțumi Marele Dr. IREDIA pentru a ajuta la obtinerea de soțul meu Ex înapoi. Am fost în dureri mari până în ziua în care am contactat drirediaherbalhome@gmail.com. El a turnat o vrajă de dragoste pentru mine și mi-a spus să aștepte doar 3 zile, că soțul meu Ex mă va suna și am făcut în conformitate cu instrucțiunile date de mine de el și în mod surprinzător, în 2 zile, soțul meu Ex într-adevăr ma sunat și a început cere scuze pentru tot ce mi-a cauzat. Sunt cea mai fericită femeie de pe pământ astăzi, deoarece Dr. IREDIA a făcut un minunat fapte în viața mea și am decis să împartă această mărturie pentru a încuraja toate se confruntă cu probleme similare. Nu mor în dureri, să-l viziteze astăzi prin contactarea el prin această adresă de e-mail validă: drirediaherbalhome@gmail.com și vă va împărtăși mărturia.

    RăspundețiȘtergere

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.



Persoane interesate