vineri, 11 noiembrie 2011

SA AVEM CURAJUL SA SCRIEM SCRISORI CATRE CER!

SFANTUL NECTARIE DE EGHINA – AJUTORUL CELOR NEMANGAIATI. Minunea di...


O minune din copilaria Sfantului

“Ar trebui sa incepem cu o minune neconventionala, petrecuta in copilaria Sfantului. De multe ori oamenii incadreaza la categoria minuni numai intamplari spectaculoase, vindecari, invieri, exorcizari. Si pierd din vedere minunile smerite, care au insa valoarea si importanta lor.
Anastasie (acesta a fost numele de botez al Sfântului Nectarie) a avut o copilarie foarte grea: foame, frig, singuratate, durere. Durere, foame, lacrimi. Si iara lacrimi, singuratate, durere. Ce copilarie poate fi mai trista decat aceasta? Trebuie spus ca singuratatea sa nu era o singuratate ca cea pe care o traieste omul zilelor noastre: diferenta este enorma. Micul Anastasie credea cu putere in Dumnezeu. Si oricat de tare l-ar fi apasat rautatea oamenilor, el nu contenea sa isi ridice ochii spre Dumnezeu.
Si Dumnezeu i-a primit rugaciunile. Intr-o noapte, Hristos i s-a aratat in vis, si l-a intrebat de ce plange necontenit. Sufletul copilului era însa atat de patruns de amaraciune, incat nu a putut sa raspunda la intrebare. Dar, trezindu-se din somn, Anastasie a scris urmatoarea scrisoare: 
desen de Cristina Ionescu-Berechet
,,Hristoase al meu, m-ai intrebat de ce plang. Mi s-au rupt hainele, mi s-au prapadit incaltarile de mi-au iesit degetele afara si mor de frig. Mi-e foarte frig acum iarna. M-am dus aseara la stapânul meu si m-a alungat. Mi-a spus sa scriu acasa, alor mei, sa-mi trimita ei. Hristoase al meu, de atata amar de vreme muncesc aici si n-am trimis maicii mele nici un banut… Acum, ce sa ma fac? Cum sa o scot la capat fara haine? Tot muncind, s-au rupt. Iarta-ma ca Te necajesc. Ma inchin Tie si Te iubesc eu, robul Tau, Anastasie.”
A pus scrisoarea intr-un plic, si pe plic a scris adresa destinatarului:
,,Pentru Domnul nostru Iisus Hristos – in ceruri”.
Conteaza mai putin ce s-a intamplat dupa ce a scris aceasta scrisoare. Important este ca a scris-o. Important este ca a avut nadejdea ca aceasta scrisoare va ajunge la destinatie.
Sfântul Nectarie ne invata nu sa intrebam ,,de ce?”, ci sa cerem ajutorul dumnezeiesc. Sfântul Nectarie ne arata ca nici lipsa hranei, nici lipsa hainelor sau a incaltarilor nu trebuie sa ne indeparteze de Dumnezeu. Ci cu cat mai mari sunt incercarile cu atât mai mare trebuie sa ne fie credinta.
Si totusi ce s-a intamplat dupa ce Anastasie a scris scrisoarea?
Dumnezeu a intervenit intr-un mod smerit. Daca scrisoarea ar fi ajuns la posta, poate ca vreun postas ar fi aruncat-o, sau poate ca si daca ar fi citit-o, tot nu ar fi putut sa il gaseasca pe expeditor pentru a-l ajuta.
Dar Dumnezeu a randuit ca un negustor sa se ofere sa duca scrisoarea la posta, pentru a-l scuti pe Anastasie de drum, caci afara era frig. Citind pe plic destinatarul scrisorii, negustorul a fost curios sa citeasca scrisoarea. Si, citind-o, si-a dat seama ca din randuiala lui Dumnezeu ajunsese sa o citeasca. A facut un colet cu haine, incaltari, mancare si bani, si l-a trimis lui Anastasie impreuna cu o carte postala pe care scria:
,,De la Hristos, pentru Anastasie”.
Coletul nu ar fi fost trimis daca Anastasie nu ar fi scris mai intâi scrisoarea. Am putea spune: ,,Si nici scrisoarea nu ar fi fost scrisa daca Hristos nu i S-ar fi aratat in vis, si nu l-ar fi intrebat de ce plange”. Dar tot asa am putea spune si ca nici Hristos nu i S-ar fi aratat daca el nu i S-ar fi rugat, vreme indelungata si nu si-ar fi pus nadejdea in ajutorul dumnezeiesc.
Sfântul Nectarie ne invata sa ne rugam lui Dumnezeu. Nimic nou, nimic iesit din comun. Invatatura aceasta se regaseste in aproape toate cartile religioase. Sfântul da marturie prin propria viata ca Hristos nu lasa rugaciunile fara räspuns, ca Hristos raspunde in chip minunat la cererile credinciosilor. Ce vom face, deci? Vom scrie cu toti scrisori catre cer? Da, vom scrie. Asa cum au scris toti crestinii, inca de la intemeierea Bisericii. Scrisorile noastre sunt rugaciunile. Scrisorile noastre sunt scrise uneori cu lacrimi, alteori cu bucurie, uneori cu mahnire, alteori cu recunostinta. Sa avem curajul de a-i scrie lui Dumnezeu, sa avem curajul de a-i scrie Maicii Domnului, sa avem curajul de a le scrie sfintilor. Si sa nu deznadajduim daca ajutorul nu vine atunci cand vrem noi. Daca noi ii cerem, Dumnezeu il va trimite cu siguranta. Anastasie a rabdat vreme indelungata inainte ca suferinta sa sa primeasca usurare. Dar aceasta suferinta nu a ramas neroditoare: a fost treapta a sfinteniei.

Un comentariu:

  1. buna dimineata ! si Doamne ajuta
    este f. adevarat in cea ce scri
    o zi binecuvantata iti doresc !

    RăspundețiȘtergere

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.



Persoane interesate