sâmbătă, 17 noiembrie 2012

Frumusetea lui Dumnezeu



Daca ni s-ar cere intr-o zi sa-l descriem pe Dumnezeu, Tatal nostru iubit, daca ni s-ar cere sa-l desenam in culorile care credem noi, daca ni s-ar cere sa-l redam lumii asa cum il vedem noi, desi lumea asta a noastra are diverse culori, imagini foarte frumoase, dar niciodata nu le-am gasi potrivite pentru maretia si frumusetea Sa.
Frumusetea si Maretia Sa nu poate fi redata de noi, doar inima noastra il poate reda, doar inima il poate percepe si cateodata te intrebi cum poate suporta atata frumusete, atata bucurie, atata splendoare.
Tot ce vedem in jurul nostru este Creatia Sa, noi insine suntem frumusetea Sa, dar frumusetea Sa nu si-ar putea gasi descriere, nu si-ar putea gasi seaman, o clipa doar de treci in aceea constiinta, simti ca te topesti de frumusetea-i mareata.
1.Doamne, Dumnezeul nostru, cat de minunat este numele Tau in tot pamantul! Ca s-a inaltat slava Ta mai presus de ceruri.
2.Din gura pruncilor si a celor ce sug ai savarsit lauda, pentru vrajmasii Tai, ca sa amutesti pe vrajmas si pe razbunator.
3. Cand privesc cerurile, lucrul mainilor Tale, luna si stelele pe care Tu le-ai intemeiat, imi zic:
4. Ce este omul ca-ti amintesti de el? Sau fiul omului, ca-l cercetezi pe el?
5. Micsorutu-l-ai pe dansul cu putin fata de ingeri, cu marire si cu cinste l-ai incununat pe el.
6.Pusu-l-ai pe dansul peste lucrul mainilor Tale, toate le-ai supus sub picioarele lui.
7.Oile si boii, toate; inca si dobitoacele campului;
8.Pasarile cerului si pestii marii, cele ce strabat cararile marilor.
9. Doamne, Dumnezeul nostru, cat de minunat este numele Tau in tot pamantul!
Psalmul 8
Doamne, de-as putea descrie frumusetea Ta,
Sau de-as putea Doamne, sa o fac cunoscuta,
Tu esti doar bunatate din inima scoasa,
Tu esti doar iubire, in inima pusa.
Si de atata iubire si doruri cuprinsa,
Inima se opreste, de lacrimi rapusa
Ar vrea sa mai stie, ar vrea sa mai spuna
Dar doru-i ce-o tine , de-al roti soroc
Dar doru-i ce-o strange, frumos si inalt
Spre libera-i alegere, spre frumosu-i avant
Si-ar spune, si-ar spune, dar totu-i oprit
De dorinta arzanda, de iubirea-i tacuta
In zboru-i plapand, ar vrea sa te vesteasca intregilor lumi
Ca nimeni sa nu ramana nestiutor
De frumoasa-ti prezena, de frumoasa-ti iubire
Si noi in libera alegere, de Tine creata
In veci sa fim cu Tine, Iubitule TATA!
Pacea, Iubirea si Lumina lui Dumnezeu este cu noi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.



Persoane interesate