joi, 1 august 2013

Alege singur spre ce mergi rau sau bine




Singur tu esti cel care iti alegi soarta
(Autor : Gabriel Manolescu )

Daca am stii ce putere fantastica se ascunde intr-un singur cuvant, poate atunci am tacea trei ani, ca in scolile pitagoreice, inainte de a ne adresa semenilor nostrii! In minunata sa carte, „O istorie a raului”, Michel Faucheux gaseste patru tipologii distincte ale raului in lume: in numele Domnului, in numele Diavolului, in numele istoriei si in numele omului. Pornind de la intelesul tainic al Scripturii: „La inceput a fost Cuvantul, si Cuvantul era la Dumnezeu”, autorul intuieste si demonstreaza ca in esenta, raul este o pervertire, o virusare a cuvantului, si astfel neneorocirile incep sa se abata asupra creatiei umane. Daca Iisus Hristos este cuvantul Iubirii, cuvantul creator, eliberator, nascator, verbul diavolului estepur si simplu negarea scanteii divine in om. De la cuvantarile papei Urban al II-lea care au alimentat cruciadele pline de sange, la discursurile pline de zel ale papei Inocentiu al III-lea care au generat cea mai tenebroasa activitate umana-inchizitia, la cuvantarile furibunde ale lui Hitler, capabile sa puna in miscare odioasa masinarie a crimei in lagarele de concentrare, pana la indemnurile fundamentalistilor islamici care aduc teroarea prin fum, foc si daramaturi, omul a pus uneori cuvantul in slujba haosului si al pierzaniei. Sigur istoria se leagana, cand intr-o parte, cand in cealalta, individul gasind in el si capacitatea de a construi o viata sio lume,mai bune prin puterea aceluiasi cuvant. Sa ne amintim ca marile realizari ale umanitatii se sprijina pe ideile liderilor spirituali ai fiecareia dintre generatii.Un exemplu minunat este dialogul nascator al unei Europe unite dintre Mitterand si Kohl.

Imi propun in aceste randuri sa vorbesc, sau sa tac, dupa caz despre cuvantul care raneste iremediabil pe aproapele nostru. Aducem, desigur, din nestiinta in vocabularul uzual cuvinte atat de grele, incat urmele pe care le lasa in sufletele celor care le primesc, se termina, de cele mai multe ori, tragic. Cati copii nu s-au sinucis dupa ce unul dintre parinti l-a ocarat atat de tare, incat le-a anulat orice urma de demnitate, cate sotii nu si-au parasit partenerul de viata dupa ce au auzit orori de nedescris? Chiar si in traficul acesta infernal, cati soferi nu au ajuns in spital dupa o partida vascoasa de injuraturi. Sa nu uitam de experimentul doctorului Masaru Emoto, care a supus apa unor infleunte vibratorii ale cuvintelor. Astfel sub puterea lui: „te iubesc”, „esti frumoasa”, apa s-a cristalizat minunat, iar aflata sub potopul unor vorbe grele ca „ te urasc”, „proasto”, „esti un nimic”, acapatat o imagine neconturata, haotica. Daca maiadaugam aici si forta concreta a blestemului, putem avea o imagine destul de completa asupra importantei, semnificatiei si misticii cuvantului. Imi amintesc cu placere, definitia pe care gnosticii i-o dadeau creatorului: „Verbul Vietii!”. Prin analogie, atunci, diavolul nu poate fi decat verbul pieirii!. In intelepciune lui, taranul roman a gasit proverbul nimerit: „blestemul de muma e ca ghiara de ciuma, blestemul de tata, e ca stana de piatra”. Asadar, am putut lesne observa, chiar in jurul nostru forta devastatoare a cuvantului care desparte, usuca, pustieste familii, neamuri, popoare dar si puterea binecuvantoare a cuvintelor: pace, dragoste, iertare, integrare, intelegere, toleranta…semnificatii care ne invata unitatea umanitatii sub acelasi cer, pe acelasi pamant. Suntem chemati, in fiecare generatie sa ne alegem cu grija vocabularul vietii. De noi, si de cuvintele noastre depinde daca traim in liniste sau in razboi.

Ma gandesc, uneori cu sincera tristete, urmarind mesajele politicienilor, ca omul cand nu are nimic in cap si in inima dezgoleste cuvantul de ori ce mister, de ori ce lumina transformandu-l in gaunoasa limba de lemn! Si atunci cum sa nu apreciezi vorba de duh: “ daca taceai, filosof ramaneai”!Si, ca nu cumva sa puteti spune si despre mine acestea, plictisindu-va prea mult cu mica mea cuvantare, am sa inchei cu un text, drag miesi care ii apartine lui Maurice Blanchot:“Ei bine,acumintelegem acest cuvant rezervat altcuiva, inexprimabil, neasteptat, in acelasi timp neintrerupt, afirmand silentios ca acolo unde ori ce raport lipseste, subzista inca, incepe chiar relatia umana in preemineta ei suprema, este acel cuvant cu adevarat infinit, care, revenit in lume, toti cei ce indurasera acea experienat imposibila de a fi un pentru sine insusi, s-au simtit chemati sa ne reprezinte vorbind,pentru prima oara, fara sfarsit, fara oprire”.

Cuvantul poate crea o lume, sau o poate distruge…asa ca ar trebui sa invatam sa alegem intre verbele raului si cele ale binelui, intre blestem si binecuvantare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.

Despre mine

Fotografia mea

,,  Pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: ,,

Persoane interesate