sâmbătă, 18 iunie 2011

Buna ziua, Simon! Sunt eu, Iisus!


Pr. Constantin Necula
Exista o poveste - e drept ca franceza, la noi nu se poate întâmpla chiar aşa, la noi e mai moderata atitudinea, ortodocşii sunt mult mai temperaţi în acţiunile lor. Dar într-o parohie, într-un oraş oarecare franţuzesc, la vremea prânzului, apărea din când în când în piaţa oraşului, a micului oraş, un tip care intra în catedrală, se închina un pic, făcea o „genuflexiune" şi ieşea. Azi aşa, mâine aşa, poimâine aşa, tot timpul la 12 fix punct! Ardeleneşte, aş zice... Ei bine, domnul care era paracliser în zonă, ca totdeauna secretarul parohului, s-a dus şi a zis: „Şefu', ăsta vrea neapărat să dea cu... Că l-am văzut eu cum se uită spre cutia milei şi desigur că are o problemă cu finanţele bisericii noastre" (totdeauna paracliserii noştri sunt foarte grijulii la finanţele bisericii). Ei bine, omul a intrat înăuntru şi a fost întrebat de către preot: „Dumneata ce faci aici?" „Eu mă rog." „Păi cum să te rogi, că ceea ce faci dumneata aici, genuflexiunea aia, e o chestie de fracţiuni de secundă, nici nu apuci să zici nimic, eşti în afara oricărei rugăciuni, n-ai structură, n-ai... Cum să te rogi în halul ăsta? Ce spui dumneata în fracţiunea de secundă în care zici că te rogi?" ,Bon jour, Jesus! C`est moi, Simon! (Buna ziua, Iisus! Sunt eu, Simon!)" „Hai, dom'ne, fii serios, asta nu e rugăciune! Dispari de aici! Unde ţi-e orologhionul dumitale?Fii serios, asta nu reprezintă nimic! De azi începând, numai ai ce căuta în biserică." Şi l-a scos pe om afară.
Omul, în ciuda acestei interdicţii, a continuat să vină în faţa bisericii, se aşeza, central de fiecare dată, în faţa porţii bisericii, la ora 12 punct, în fiecare zi, se apleca în faţa porţilor, se închina şi pleca. Un an, zece, cincisprezece, douăzeci..., până când omul, îmbătrânit şi el - ajuns la vârstă a treia -, intră într-un azil, într-un aşezământ pentru oamenii de vârsta a treia. Şi acolo, îngrijit din toate părţile de toată lumea, toţi au constatat că la ora 12 fix, omul, cât ar fi fost de bolnav, se ridica în capul oaselor şi zicea: „Bon jour, Jesus! Cest moi, Simon!" O zi, două, trei, un an, doi... Vine Pastele acelui an, prânzul, Liturghie, Simon moare. Şi toţi se uită la ceas şi spun: „Este 12. De data aceasta, Simon n-o să mai poate spune: Bon jour, Jesus! C 'est moi, Simon!" Şi când toţi erau îngrijoraţi că Simon nu mai poate vorbi cu Dumnezeu, toată chilia lui de bolnav se umple de lumină şi se aude: „Bon jour, Simon! C`est moi, Jesus! (Buna ziua, Simon! Sunt eu, Iisus!)"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.

Despre mine

Fotografia mea

,,  Pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: ,,

Persoane interesate