miercuri, 15 iunie 2011

Ultimele trei dorinte ale lui Alexandru  cel Mare

Alexandru cel Mare,rege al Macedoniei (336î.Hr. – 323î.Hr.)a fost unul dintre primii mari strategi şi conducători militari din istorie. Cuceririle sale spectaculoase i-au făcut pe greci stăpâni ai Orientului Apropiat.
La moartea sa, la vârsta de 33 de ani, Alexandru cel Mare era stăpânul celui mai mare imperiu cucerit vreodată.
Mai jos este povestea celor trei dorinte ale lui Alexandru aflat pe patul de moarte.Inainte de a muri a vrut sa arate oamenilor ca moartea nu alege si ca toti suntem egali in fata ei,fie ca suntem cersetori saau imparati.

“Cand se intorcea acasa dupa cucerirea de noi teritorii,Alexandru cel Mare s-a imbolnavit si a cazut la pat.Cu moartea privindu-l in fata si spunandu-i sa se pregateasca de ultima calatorie,Alexandru a realizat ca toate cuceririle sale,armata sa foarte mare,sabia lui ascutita si vitejia lui nu aveau nici o importanta.
Tot ce-si mai dorea era sa ajunga acasa sa-si vada mama si sa-si ia adio de la ea.Dar a trebuit sa accepte faptul ca sanatatea sa care se inrautatea tot mai mult nu-i va permite sa ajunga acasa.Asa ca,puternicului cuceritor nu i-a mai ramas decat sa stea intins in pat, palid si slabit,asteptand sa-si dea ultima suflare.
Si-a chemat generalii si le-a spus:”Curand voi pleca din aceasta lume si am trei dorinte pe care,va rog sa mi le indepliniti intocmai.”
Cu lacrimile curgandu-le pe obraji,generalii au promis imparatului ca-i vor indeplini dorintele.
“Prima mea dorinta “,a spus Alexandru,”este ca doctorii sa-mi duca sicriul fara a fi ajutati de nimeni altcineva”.
Dupa o pauza,el a continuat:”A doua dorinta este ca atunci cand imi duceti sicriul spre groapa,drumul spre groapa sa fie presarat cu aurul,argintul si pietrele pretioase pe care le-am adunat in razboaie.”
Alexandru s-a simtit epuizat dupa ce a rostit aceste cuvinte.S-a odihnit putin si a continuat:”A treia si ultima mea dorinta este ca mainile sa-mi fie lasate sa atarne in afara sicriului .”
Oamenii adunati la capataiul lui Alexandru s-au mirat auzind aceste dorinte ciudate.Dar nici unul nu a indraznit sa-l intrebe ceva.Generalul cel mai iubit de Alexandru s-a apropiat de el,i-a sarutat mana, apoi a tinand-o in dreptul inimii a vorbit :”Marite imparat,te asiguram ca-ti vom indeplini dorintele.Dar spune-ne, de ce aceste dorinte ciudate?”
La auzul acestei intrebari,Alexandru a tras adanc aer in piept si a raspuns:”Mi-ar placea ca lumea sa stie despre cele trei lectii pe care tocmai le-am invatat.Vreau ca doctorii mei sa-mi duca sicriul pentru ca oamenii sa realizeze ca doctorii nu pot vindeca orice boala.Ei sunt lipsiti de putere si nu pot salva un om din ghearele mortii cand ii suna ceasul”.
“A doua dorinta-drumul spre mormant presarat cu aur,argint si alte bogatii este pentru a aminti oamenilor ca nimic din aurul meu nu vine cu mine in mormant.E o pierdere de timp sa alergi dupa atatea bogatii.”
“Si a treia dorinta -mainile lasate sa atarne pe langa sicriu,e pentru a le arata oamenilor ca am venit cu mainile goale in aceasta lume si tot asa plec din ea.”
Cu aceste cuvinte,Alexandru cel Mare a inchis ochii.Curand,el a lasat moartea sa se apropie si sa-l ia,apoi si-a dat ultima suflare”.

2 comentarii:

  1. Aceasta formidabila lectie de viata ar trebui scrisa pe casa presedintelui, pe palatul parlamentului si pe sanctuarul justitiei.

    RăspundețiȘtergere

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.



Persoane interesate