vineri, 10 iunie 2011

Pâinea cuvântului biblic

“Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”
(Matei 4, 4)
Această asemănare ne-a lăsat-o Însuşi Mântuitorul, când diavolul I-a oferit pâinea în pustie, cu gând de ispită. Mântuitorul a respins această ispită prin cuvintele: “Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt ce iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4).
Iar acest cuvânt care iese – şi a ieşit – din gura lui Dumnezeu se află în Biblie. Mântuitorul recomandă, aşadar, Biblia ca pe o pâine, ca pe o hrană cerească. Biblia nu e numai o carte de învăţături bune şi folositoare, nu e numai o carte de sfaturi morale. Dacă ea ar fi numai atât, apoi ar fi trecut de mult şi ea la vechituri; la cărţile pe care vremea le-a dat la o parte, oricât de frumoase învăţături şi sfaturi morale cuprindeau. O, nu! Biblia e ceva mai mult. În ea este o hrană ce vine de Sus, din cer. Ea este o “pâine” ce vine de Sus, din cer. Ea este o “mană” căzută de Sus, din cer. Şi, ca atare, Biblia nu trebuie numai citită, ca orice altă carte, ci ea trebuie mâncată. Cum spune proorocul Ieremia: “Când am aflat cuvintele Tale, le-am mâncat” (Ieremia 15, 16). “Şi m-am dus spre înger, zicându-i să-mi dea Cartea. Şi el mi-a zis: Ia-o şi o mănâncă!” (Apoc. 10, 9).
O, ce hrană minunată este Cuvântul lui Dum-nezeu, Biblia! Toţi câţi au aflat această hrană, toţi câţi mănâncă din această “pâine” mărturisesc într-un glas că ei n-ar mai putea trăi fără această mâncare cerească.
Iar la o astfel de minunată hrană poate ajunge oricine. Când sărăcimea trece pe străzile oraşelor mari, îi lasă gura apă după atâtea bunătăţi scumpe de mâncăruri şi băuturi ce se văd prin ferestrele marilor prăvălii. Şi suspină că nu poate ajunge la ele.
Dar cu mâncărurile cele duhovniceşti Dumnezeu a rânduit altcum. Ele stau la îndemâna tuturor. Biblia – spunea un Sfânt Părinte – este o cămară cerească plină de cele mai scumpe mâncăruri duhovniceşti. Iar această cămară este deschisă tuturor, în toată vremea. Din ea pot gusta toţi, pot mânca toţi. Din ea poate mânca oricine, până se satură, căci aici nu se vinde cu kilogramul.
Biblia este o hrană minunată. Pe toţi cei ce se hrănesc cu această mâncare îi vezi cu ochii cum “cresc” şi se întăresc. Ce bucurie e să vezi cum cresc duhovniceşte cei ce se hrănesc cu Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu!
Biblia este un hambar cu grâu ceresc; un grâu care, îndată ce ajunge la pământul inimii, încolţeşte şi face “mai întâi iarbă verde, apoi spic şi pe urmă grâu deplin în spic”, adică roduri de fapte bune (Marcu 4, 28 ).
O, ce hrană minunată este Cuvântul lui Dumnezeu! Dar această hrană, această pâine cerească, trebuie dorită, trebuie poftită. Noi trebu-ie să avem o foame de a auzi Cuvântul lui Dumnezeu (Amos 8, 11). Alături de pâinea şi hrana cea trecătoare de care are lipsă corpul nostru, noi trebuie să simţim lipsă de hrana de care are nevoie şi sufletul nostru, viaţa noastră cea duhovnicească. Noi trebuie să simţim o neîncetată foame după Cuvântul lui Dumnezeu.
Am mai spus odată pilda unui cioban care se ducea la oi cu traista împărţită în două. Într-o parte avea merinde, iar în cealaltă o Biblie; adică mâncare şi pentru corp şi pentru suflet. Ferice de cei care au împărţită “traista vieţii” în aceste două părţi.
Un creştin adevărat umblă flămând după Cuvântul lui Dumnezeu. Dar, vai, cât de puţini sunt aceştia! Lumea e plină de cei care umblă flămânzi după hrana lui satan, după mâncarea lui satan, după desfătările, patimile şi păcatele acestei lumi. Lumea e plină de mâncărurile lui satan şi de cei ce aleargă ca nebuni după ele. Doar nici într-un alt punct nu se arată în toată grozăvenia ei creştinătatea de nume, ca în punctul acesta: de-a căuta oamenii hrana lui satan şi a se hrăni cu ea.
Să ne gândim, spre pildă, numai la cei doi idoli spurcaţi: alcoolul şi tutunul. Milioane şi milioane de oameni se hrănesc cu această mană diavolească. Mii şi mii de milioane de lei se cheltuiesc pe această spurcată mâncare.
Pentru o Biblie, pentru o carte, pentru o foaie religioasă omul nu are bani, dar pentru lucrul diavolului are….
Cel ce se hrăneşte cu Pâinea cuvântului biblic va avea şi cealaltă pâine…
Părintele Iosif Trifa
Din cartea ” Biblia – Cartea vieţii”

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.

Despre mine

Fotografia mea

,,  Pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: ,,

Persoane interesate