duminică, 3 octombrie 2010


Femeia, intre lume si Dumnezeu



Femeia, motorul societatii as spune. Femeia da nastere de prunci, ii creste si are grija de ei, astfel respecatand cuvantul Mantuitorului "cresteti si va inmultiti". Femeia secolului XXI este femeia intre servici si casa, intre familia si a uita uneori de ea. Isi creste copilul dupa cum crede ea si cu frica de Dumnezeu.

Femeia crestina din zilele noastre poate nu are timp sa se duca mereu la Biserica, dar spune mereu o rugaciune in gand. Pentru altii poate nu e credincioasa, ca nu poarta batic pe cap si nu se duce la Biserica prea des. Atunci cand intra sa se inchine in Biserica, toate privirile se indreapta spre ea, pentru ca nu are batic pe cap sau este pe fuga. Femeia aceasta are credinta ei, o credinta in Dumnezeu, care nu poate fi definita in cuvinte sau inteleasa de ceilalti.

Femeia crestina are credinta ei si totodata valorile ei morale preluate din Sfanta Scriptura. In unele zone ale tarii, in zi de sarbatoare, femeile se imbrac in port popular, isi iau copii de mana si se duc la Biserica. Oare in restul zilelor nu este credincioasa? Sunt unii oameni care vad femeia din zilele noastre ca pe o femeie lipsita de frica de Dumnezeu. Poate ca femeia crestina nu a facut un avort si are grija de viata ei duhovniceasca, fara sa dea socoteala nimanui dar oare asta conteaza pentru ceilalti?

Ce si cum te vad ceilalti nu iti mai pasa in secolul acesta. Stii ca ai constiinta curata si esti impacata cu tine, iar in fata lui Dumnezeu doar tu stii ce ai facut bine sau rau fara a tine cont de ceilalti. Femeia crestina a secolului acesta trebuie sa se lupte cu acele lucruri negative, trebuie sa gandeasca si sa explice copiilor unele fenomene greu de inteles si mai ales sa fie SOTIE si MAMA.

Intr-un secol in care avortul se face pe banda rulanta, fara a se tine cont de pacatul major al uciderii, pe care astfel se face, iar amanarea nasterii de prunci se face voita astfel ajungand, cand ii doresti, sa nu ii mai ai, astfel totul complicandu-se. Femeia crestina a secolului nostru este uneori pusa intre lume si Dumnezeu. Intre gura lumii care da sfaturi care, dupa parerea lor, sunt duhovnicesti, si Cuvantul Lui Dumnezeu.

In incheiere, pot spune ca femeia crestina a secolului nostru se roaga in sinea ei Maicii Domnului, cerand ajutor de Sus, bazandu-se pe ruga lor fierbinte si pe relatia stransa dintre ea si Dumnezeu, chiar daca nu pot ajunge la Biserica atat de des pe cat si-ar ದಾರಿ.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.

Despre mine

Fotografia mea

,,  Pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: ,,

Persoane interesate