marți, 19 octombrie 2010

“Minunile ce se fac prin anumite icoane nu sunt intamplatoare. Ateii incearca sa combata mitul icoanelor, iar credinciosii le cinstesc cu evlavie. Firesc, Dumnezeu nu obliga pe nimeni sa creada in existenta Sa, in timp ce minunile sunt o dovada a existentei Sale.

Daca te rogi cu credinta orice icoana e facatoare de minuni. Practic minunea nu o face materialul din care e confectionata icoana, ci Maica Domnului sau sfantul al carui chip e in acea icoana. Nu cinstim materia ci pe cel reprezentat in icoana asa cum intr-o fotografie a unei persoane dragi nu indragim hartia din care e confectionata ci pe persoana din imagine. Asa se explica minunile ce se fac cu anumite icoane.

Plansul unor icoane sau izvorarea de mir din acestea sunt o convorbire tacuta a Maicii Domnului (sau a sfantului din icoana) cu noi. Unii se mira, altii se impotrivesc, altii cred cu tarie, altii cauta explicatii, fiecare dupa cum ii este deschisa inima. Exaltarile lumesti trebuie evitate pentru ca, de multe ori, ele pot fi ispite prin care diavolul incearca sa discrediteze lucrarea lui Dumnezeu. Important este ca atunci cand credem sa si traim launtric orice minune pe care Dumnezeu o face in viata noastra, atat in viata de obste cat si in viata personala, aceasta in duhul smerit si cu dreapta cugetare al Sfintilor Parinti ai Bisericii Ortodoxe”.

(ieromonah Eftimie Mitra, Schitul Ortodox Huta, Bihor)

Va rog sa cititi si:
Inca o minune a unei icoane ortodoxe a Maicii Domnului:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.

Despre mine

Fotografia mea

,,  Pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: ,,

Persoane interesate