sâmbătă, 16 octombrie 2010

TANARUL CALUGAR



Tanarul si calugarul


La un bătrân călugăr, a venit într-o zi un tânăr pentru a se spovedi si a-i cere sfat. Din vorbă în vorbă, tânărul îi spuse:
-Părinte, sunt un om destul de rău. As vrea să mă schimb, dar nu pot. Am încercat să mă schimb dar nu am putut. Totusi eu sper că după ce voi mai creste, voi putea să mă schimb, nu-i asa?
-Nu, i-a răspuns bătrânul. Vino cu mine!
L-a dus pe tânăr în spatele chiliei, unde începea pădurea, si i-a spus:
-Vezi acest vlăstar?
-Da, părinte!
-Smulge-l!
Tânărul a scos brădutul imediat. Mergând mai departe, călugărul s-a oprit lângă un brădut ceva mai înalt, aproape cât un om.
-Acum scoate-l pe acesta.
S-a muncit băiatul cu pomisorul acela, dar cu putin efort a reusit până la urmă să-l scoată. Arătându-i un brad ceva mai mare, călugărul i-a spus:
-Smulge-l acum pe acela.
-Dar e destul de mare, nu pot singur.
- Du-te si mai cheamă pe cineva.
Întorcându-se cu încă 2 prieteni, au tras ce au tras de pom si, cu multă greutate, au reusit, în sfârsit, să-l scoată.
-Acum scoate-ti bradul cel falnic de acolo, le spuse călugărul.
-Părinte, dar acela e un copac mare si bătrân, cu rădăcini adânc înfipte în pământ. Nu am putea nicioadată să-l smulgem, chiar de-am fi si 100 de oameni.
-Acum vezi, fiule? Si apucăturile rele din suflet sunt la fel! Orice păcat pare
la început inofensiv si fără mare importantă, dar, cu timpul, prinde rădăcini în fiinta omului, creste si pune stăpânire din ce în ce mai mult pe sufletul tău. Cât este încă mic, îl poti scoate si singur. Mai târziu vei avea nevoie de ajutor, dar fereste-te să lasi răul să ti se cuibărească adânc în suflet, căci atunci nimeni nu va mai putea să ti-l scoată. Nu amâna niciodată să-ti faci curătenie în viată mai târziu va fi mult mai greu.
"Degeaba tăiem crengile păcatului în afara noastră dacă în noi rămân rădăcinile. Acestea vor creste din nou."(Sf.Grigorie Dialogul)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.

Despre mine

Fotografia mea

,,  Pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: ,,

Persoane interesate