joi, 25 noiembrie 2010


De ce suntem nefericiţi

Poţi reproşa cuiva, toată viaţa, nefericirea ta…

Poţi găsi nenumăraţi „ţapi ispăşitori” pentru ratarea ta, poţi afla motive foarte întemeiate logic, pentru eşecul tău…

Şi totuşi…

Trăim într-o lume în care toţi aruncăm vina nefericirii noastre asupra celor din jur: soţi, părinţi, rude, şefi, condiţii sociale etc.

Şi totuşi, dacă e să fim, o clipă, lucizi şi sinceri, oricât am face asta, „simţim” că VINA nu se dezlipeşte de noi, de inima noastră… Ci dimpotrivă, se lipeşte şi mai strâns, se afundă în lăuntrul nostru, se interiorizează: se retrage, tot mai mult, spre originea ei… Şi rana ivită din reculul acuzelor noastre, din VINA tot mai respinsă, mai nerecunoscută, mai neasumată, ne face din ce în ce mai agresivi cu cei din jur şi cu noi înşine…

Adevărul este că celălalt îţi poate face orice: te poate lovi, te poate tortura, te poate înşela, te poate vinde: te poate face să suferi în fel şi chip… Dar, nefericit, nu, nefericit nu te poate face nimeni! Fericirea şi nefericirea nu ţin de împrejurările exterioare: a fi sau a nu fi fericiţi ţine cu totul numai şi numai de noi înşine. În puşcăriile comuniste, au fost oameni care erau fericiţi şi în mijlocul celor mai cumplite torturi…

Pe numele ei cel mai frumos şi mai sfânt, fericirea e numită: ÎMPĂRĂŢIA CERURILOR.

Dumnezeu ne spune că ea este înlăuntrul inimii noastre şi că Uşa ei este Iisus Hristos… Şi că numai de noi depinde să intrăm sau nu, că numai noi înşine suntem SINGURUL OBSTACOL în calea fericirii noastre….

Şi de ce, totuşi, în mod tragic, cei mai mulţi dintre noi, refuză să fie fericiţi?

Mi s-a părut că răspunsul l-a dat un celebru cantautor, membru al faimoasei trupe de muzică pop, ABBA. Întrebat de un reporter despre secretul succesului pe care l-au avut compoziţiile sale, zâmbind melancolic, a răspuns:

- E… atât de plăcut… să fii… nefericit…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.

Despre mine

Fotografia mea

,,  Pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: ,,

Persoane interesate