vineri, 26 noiembrie 2010


puterea tamaduitoare a iubirii (5)

Quantcast


“Sa stiti ca, daca cineva nu poate ierta pe aproapele sau, daca il judeca, e numai pentru ca nu a cunosvut inca iertarea Dumnezeiasca, dragostea Dumnezeiasca asupra sa. De ce? Pentru ca nu crede ca o poate primi, nu are credinta. Credinta e inceputul a toate. Prin credinta se deschid cerurile, se iarta pacatele si putem ajunge in fata lui Dumnezeu, azi, acum, asa cum a ajuns talharul. Prin credinta.
Credinta este un dar, dar este si o nevointa. Daca ar fi fost credinta doar un dar, Hristos nu si-ar fi mustrat ucenicii cu diverse ocazii, numindu-i putin-credinciosi: “Putin-credinciosilor, de ce v-ati indoit?” Si-atunci cand s-a intamplat furtuna pe mare, si- atunci cand n-au reusit sa tamaduiasca indracitul, ii cearta pentru ca sunt putin-credinciosi. I-a certat si dupa Inviere, ca n-au crezut pe femeile mironosite cand le-au vestit ca Hristos a inviat. “Putin-credinciosilor!” Prin aceste mustrari, Hristos ne arata ca darul credintei pe care l-am primit poate fi inmultit si trebuie inmultit! Sa credem lui Hristos cuvintele pe care le-a zis!
Sfantul Siluan Athonitul povesteste o intamplare despre un schimonah din Sfantul Munte care, pe patul de moarte, s-a spovedit staretului, si astepta sa moara. dar tot nu-si gasea el linistea, pentru ca a zis ca “trebuie sa vina Parintele Macarie sa-l spovedeasca pe el…”, ca atunci o sa aiba el dezlegare de sfarsit, ca simte el ca nu i s-au iertat lui cu totul pacatele si “sa vina Parintele Macarie sa ma spovedeasca pe mine!” Si parintii s-au dus si l-au chemat pe Parintele Macarie si l-a mai spovedit o data, dac-asa a vrut el. S-a linistit si a murit cu pace. Si zice Sfantul Siluan: “Oare de prima data nu i se iertasera pacatele, de la spovedania staretului?” Zice: “Da, i se iertasera, dar pentru ca el nu credea ca i s-au iertat, ramaneau asupra lui.” Daca a vrut el sa-l mai spovedeasca o data Parintele Macarie, iaca l-a mai spovedit, si daca el a crezut, a pierdut usurare. Si spune Sfantul Siluan: “Este foarte important sa credem in Tainele Bisericii, sa avem aceasta putere a credintei, ca primim, intr-adevar, iertarea, binecuvantarea, mila si dragostea lui Dumnezeu.”
Parintele Porfirie, intr-una din cartile pe care i le-am citit, revenea obsedant spunand ca: “Intotdeauna imi era bine si usor: chiar daca greseam, ma duceam la parintele ma spovedeam si ieseam de acolo zburand, pentru ca aveam eu acest dar de a crede ca in spovedanie mi se iarta pacatele.” De cateva ori revine obsedant numind “dar dumnezeiesc” credinta ca pacatele ni se iarta prin spovedanie. La fel si Sfantul Siluan povesteste despre un oarecare mujic din Rusia care savarsise omor, si-l vede la joc in sat! Juca…! Si-l intreaba: “Cum indraznesti tu sa joci, daca ai savarsit ucidere?” La care el spune: “Da, m-am spovedit, am luat canon, mi-am facut canonul si acum daca Dumnezeu pe mine m-a iertat…!?”
Aceasta nu este impietrirea sufleteasca in care traiesc multi oameni, ci este un dar dumenzeiesc, de a crede ca Dumnezeu chiar ne-a iertat. Daca tu nu mai revii la pacat, arati ca ai primit iertarea Lui Dumnezeu. Care este semnul iertarii? Ne spune Sfantul Isaac Sirul: “Sa uram pacatul!” Deci atunci cand simtim cu toata fiinta noastra, cu toata inima noastra ca uram pacatul pe care mai inainte il iubeam. Ceea ce nu pana demult ne aducea placere si care ne scotea din randuiala, dintr-o data, ne trezeste repulsie, groaza, uraciune si ne temem sa ne mai gandim la pacatul pe care l-am facut, pentru ca am inteles in toata fiinta noastra ca el sta intre noi si Dumnezeu. Deci acesta este semn ca ai primit iertare de la Dumnezeu.
Asta nu inseamna ca nu te poti intoarce oricand la acel pacat. Nu trebuie sa ne culcam pe urechea asta si sa spunem: iata, Dumnezeu mi-a iertat pacatul! Dumnezeu stie sa ierte, dar tu adu pocainta pana la sfarsitul vietii tale. In schimb, iata ca Dumnezeu ridica de la tine aceasta sfasiere pentru un pacat anume, din cauza caruia tu nu poti vedea frumusetea vietii duhovnicesti, frumusetea lui Dumnezeu, dragostea Lui. Nu-L poti contempla, pentru ca, spunesi Sfantul Nicolae Cabasila: “Doar cel care este multumit, care se simte implinit, poate sa nu invidieze pe cineva, poate sa nu-l mai judece.” De ce? Pentru ca el Il are pe Dumnezeu.
Este foarte important sa crestem in aceasta dragoste prin contemplatie si prin indepartarea de judecata, de cartire, de invidie, de manie, de toata rautatea care se indreapta asupra aproapelui, pentru ca cei care lucreaza astfel dobandesc cel mai grabnic iertarea pacatelor. De ce? Pentru ca Insusi Hristos spune: “Precum judecati, asa veti fi judecati! Cu ce masura masurati, cu aceea vi se va masura!” Deci, dupa cum iertati, asa veti fi iertati. Si chiar la rugaciunea “Tatal nostru”, cand a vrut sa ne arate tuturor cum trebuie sa ne rugam, ne-a pus aceasta cerere si conditie: “Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri!”
Asa ca aceasta este tema conferintei noastre si aceasta este masura si cantarul vietii duhovnicesti. Vrei sa stii ce parere are Dumnezeu despre tine? Uita-te ce parere ai tu despre aproapele tau.Care este aproapele tau? Pai, care ar fi omul de care iti place cel mai putin pe lumea asta? Acela este aproapele tau! Si cand vei birui in tine aceasta neplacere, acest disconfort pe care ti-l aduc gandul la el, prezenta lui, atunci vei cunoaste ca Dumnezeu te-a iertat pe tine, pentru ca El Insusi a spus asa.
Iata cum trebuie sa intelegem cuvintele Sfantului Ioan Scararul si ale altor sfinti, cand spun ca prin dragoste ajungem cel mai repede la despatimire, si ni se iarta cel mai repede pacatele, mai repede decat prin orice nevointa. Si ceea ce altii nu pot dobandi in zeci de ani de asceza- si nu asceza din care ducem noi, ci asceza din aceea despre care citim in Scara Sfantului Ioan, ca erau calugari care nu dormeau in pat de zeci de ani, nu se asezau nici pe scaun, ci se sprijineau doar de perete- un om cu inima iubitoare-spune Sfantul Ioan Scararul- dobandeste intr-un ceas de plans. Asadar, aceasat iubire, o iubire inca nu a celor desavarsiti, ci o iubire a omului care inca se mai lupta cu pacatele sale, pentru ca de vreme ce a cazut in pacat inseamna ca este luptat de patimi si este luptat foarte tare, de vreme ce, intrucat, avand iubire, totusi cade. Inseamna ca este luptat de patimi mai mari decat ale unui om obisnuit. Dar, prin raportare cu dragoste la aproapele nostru- iertand, nejudecand-, capatam si noi degraba usurare sufletelor noastre, tamaduind toata durerea si amaraciunea, stare din care omul poate trece la starea de multumire neincetata pe care o aduce lui Dumnezeu si de doxologie. Pentru ca omul care este chinuit de patimi, de pacate, care este inca ranit cere neincetat mila lui Dumnezeu, iar aceasta este inca o stare de rob. Si doar cel care a simtit asupra sa iertarea si binecuvantarea Lui Dumnezeu- asa cum a simtit-o femeia samarineanca dintr-o data- nu-si mai gaseste locul de bucurie, bucurie duhovniceasca, si proslaveste pe Dumnezeu in inima sa.
Acesta este drumul, este anevoios, este cu schiopatari, nu este drept, pentru ca Insusi Dumnezeu ni l-a lasat asa, ca sa nu ne fie prea usor, pentru ca dragostea cu osteneala si cu jertfa se dobandeste. Dar nu trebuie sa ne fie strain si nu trebuie sa ne para chiar atat de indepartat, cu toate ca, pana la sfarsitul vietii noastre, trebuie sa ne consideram niste oameni straini de dragoste, niste oameni neputinciosi, niste oameni care inca nu au inceput sa traiasca viata crestina, dragostea crestina.
Dumnezeu sa ne ajute, sa ne povatuiasca cu harul Sau, pentru ca doar prin harul Lui Dumnezeu putem pricepe taina intruparii Lui, Taina Sfintei Treimi, taina prin care Dumnezeu, in Duhul Sfant, lucreaza mantuirea noastra si ne face partasi la bucuria vesnica in care vor petrece toti sfintii impreuna cu Dumnezeu, in veci. Amin.”

fragment preluat din cartea sa “A ierta inseamna a iubi”,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.

Despre mine

Fotografia mea

,,  Pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: ,,

Persoane interesate