vineri, 3 decembrie 2010

 (501x66, 18Kb)

„Jugul Meu este bun şi sarcina Mea este usoara,,

Voi întrebaţi: „Doamne, Doamne, oare
uşor este să fii prigonit? Oare uşor este să
mergi prin uşa cea strâmtă şi pe calea cea
pietroasă?” Voi întrebaţi cu nedumerire,
poate că în inima voastră se strecoară
îndoiala: „Oare chiar este uşor jugul lui
Hristos?” Iar eu vă spun: „Da, da ! Uşor,
din cale-afară de uşor”. Dar de ce uşor ?
De ce este uşor să mergi în urma Lui pe
calea cea spinoasă ? Fiindcă nu vei fi
singur, istovit de puteri, ci te va însoţi
însuşi Hristos; fiindcă harul Lui cel
nemăsurat îţi va întări puterile când te vei
chinui sub jugul Lui, sub sarcina Lui,
fiindcă El însuşi te va sprijini, te va ajuta
să porţi această sarcină, această cruce.
Vă vorbesc nu numai din raţiune, ci
din proprie experienţă - fiindcă trebuie să
vă mărturisesc că atunci când mergeam
pe o cale foarte grea, când purtam sarcina
grea a lui Hristos, ea nu era nicidecum
grea şi calea aceea era o cale plină de
bucurie, fiindcă simţeam în chip cât se
poate de real că alături de mine merge
însuşi Domnul Iisus Hristos şi sprijină
sarcina mea şi crucea mea. Grea era
această sarcină, însă îmi amintesc de ea ca
de o bucurie luminoasă, ca de o mare
milă a lui Dumnezeu - fiindcă harul lui
Dumnezeu se revarsă din belşug asupra
oricui poartă sarcina lui Hristos. Asta
anume fiindcă sarcina lui Hristos este
nedespărţită de harul lui Hristos, anume
fiindcă Hristos nu-l lasă singur pe cel ce a
luat crucea şi merge în urma Lui, nu îl
lasă lipsit de ajutorul Său, ci merge alături
de el, sprijină crucea lui, îl întăreşte cu
harul Său. Amintiţi-vă de sfintele Lui
cuvinte, căci mare adevăr este cuprins în
ele: Jugul Meu este bun şi sarcina Mea este
uşoară. Pe voi toţi, pe toţi cei care aţi
crezut în El, vă cheamă Hristos să
mergeţi în urma Lui luând sarcina Lui,
jugul Lui. Deci, nu vă temeţi, mergeţi,
mergeţi cu îndrăzneală. Nu vă temeţi de
spaimele cu care vă ameninţă diavolul,
care încearcă să vă împiedice mergerea
pe această cale. Scuipaţi asupra diavolului,
goniţi-l pe diavol cu Crucea lui
Hristos, cu numele Lui. Înălţaţi-vă ochii
către cer, şi-L veţi vedea pe însuşi
Domnul Iisus Hristos, Care merge
împreună cu voi, uşurând jugul vostru şi
sarcina voastră. Amin. (Predică din 28
ianuarie 1951)
Cuvânt despre purtarea suferinţelor şi răbdarea pătimirilor
Sf. Ierarh LUCA AL CRIMEEI
Sfântul Ierarh Luca al Crimeei (1877- 1961) a
fost hirotonit în plină teroare bolşevică, fiind
deja foarte apreciat ca doctor chirurg pentru
descoperirile sale. Văduv şi cu patru copii, în
ciuda ameninţărilor comuniste, insistă să
apară la conferinţe şi în sala de operaţii cu
rasa de preot pe el. Este marginalizat şi trimis
în exil în gulagul sovietic pentru credincioşia
sa nestrămutată. Devine episcop, rămânând,
totodată, unul din cei mai mari chirurgi ai
vremii sale. Pentru jertfelnicia cu care i-a
îngrijit pe cei suferinzi, pentru mărturisirea
dreptei credinţe în vremuri de prigoană şi
minunile săvârşite încă din timpul vieţii sale,
Sfântul Luca a fost canonizat de Biserica
Ortodoxă Rusă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.

Despre mine

Fotografia mea

,,  Pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: ,,

Persoane interesate