Te rog sa ma ierti ca nu ti-am mai scris de atit de multa vreme, poate de pe vremea copilariei cu miros de brad nins si de sarbatoare. Iti scriu insa acum, cind vad ca lumea e pe zi ce trece tot mai rea si mai bolnavicioasa. Datorita acestui fapt, te rog sa aduci cate un sac de bunatate oamenilor rai si cate un sac de sanatate fiecarui om bolnav.
Pentru mine nu stiu ce sa-ti cer. Dragoste ti-am cerut cindva. Si mi-ai adus. Ma tem ca sa ti-o cer din nou. Ti-as cere sufletul geaman mie, sufletul pereche. Dar cine stie daca ochii dumitale batrini si obositi de lumina cruda a zapezilor cu care te lupti an de an ca sa ne aduci tuturor bucurie nu se vor insela din cauza furtunilor de ceata argintie? Eu vreau sa iti pot scrie si peste cativa ani…
Ti-as cere liniste si pace sufleteasca, dar stiu ca sunt atitia oameni zbuciumati si atitia copii batrini inainte de vreme care au nevoie de asta, incit nu indraznesc sa le vreau pentru mine. De aceea, daca nu m-ai uitat si daca crezi ca inca mai merit un cadou, fa doar ca lacrima sa-mi fie iarasi limpede, iar ochii, ochii mei te rog mai fa-i macar o data sa straluceasca asa cum straluceau cand ne-am intilnit prima oara…
Apoi daca vrei, adu-mi un brad fermecat te rog, pe care sa il impodobesc cu vise in care zambetele nu se pierd, iar lacrimile, prizoniere fara glas, nu mai stralucesc, dar nu mai dor! Un brad pe care sa asez imbratisari fara sfarsit care nu dor cand bratele trebuie sa se desclesteze. Da asta vreau!
Printre cadourile rasturnate sub brad nici nu ma uit deoarece stiu ca mi-ai pastrat deja ceea ce este al meu.
Te astept… fie ca vii sau nu.
PS: Hornul cel vechi al castelului de clestar in care stau sa stii ca l-am curatat. Atat cat am putut. Atunci, in acea zi, nu era nimeni acolo ca sa ma ajute.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu