sâmbătă, 12 octombrie 2013

Icoana Maicii Domnului din Kaluga a fost descoperită în anul 1748, în satul Tinkova, lângă Kaluga, în casa proprietarului de pământuri, Vasile Kondratevici Kitrov.

  Două slujnice ale acestuia au fost puse să facă curățenie în podul casei sale. Una dintre ele, Evdochia, era cunoscută pentru temperamentul ei și pentru limbajul dur și chiar indecent pe care-l folosea. Cealaltă slujnică era modestă și serioasă.Ele au descoperit un pachet mare învelit într-un sac de pânză. Deschizându-l, au găsit o icoană care înfățișa o femeie îmbrăcată în haine negre, cu o carte în mână. Crezând că femeia din icoană era o călugăriță care vrea să o aducă pe Evdochia pe calea cea bună, cealaltă fată a atenționat-o că se poartă necuviincios și că arată lipsă de respect față de stareța din icoană.
Evdochia a luat în derâdere cuvintele și mustrările colegei sale și, devenind din ce în ce mai furioasă, a scuipat icoana. Pe loc, ea a început să tremure și a căzut jos leșinând. De asemenea, a orbit și a muțit. Tovarășa ei, speriată, i-a povestit stăpânului ce s-a întâmplat. În noaptea următoare, Împărăteasa Cerului s-a arătat părinților Evdochiei și le-a spus că fiica lor s-a purtat cu necuviință și impertinență față de Ea, și le-a poruncit să săvârșească un paraclis în fața icoanei insultate, apoi să stropească bolnava cu apă sfințită în timpul paraclisului.După ce s-a terminat de săvârșit paraclisul, Evdochia și-a revenit, iar Vasile Kitrov a luat icoana și a așezat-o în propria sa casă, unde a continuat să dea vindecare celor ce se apropiau cu credință. Mai târziu, icoana a fost așezată în biserica parohiei Nașterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din satul Kaluga.Prin intermediul acestei icoane, Maica Domnului a oferit în mod repetat apărare pământului Rusiei în perioadele dificile.***

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.

Despre mine

Fotografia mea

,,  Pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: ,,

Persoane interesate