joi, 3 iunie 2010

Baticul o dovadă de virtute sau de fariseism?…pilde




În timpul unei predici în care preotul făcea referire la purtarea baticului de către femei în biserică, o femei vopsită strident a ieșit afară, plictisită.

După slujbă, femeia de la pangar a întrebat-o.

-Iertați-mă că vă întreb, dar de ce la unele predici stați la locul dumnea -voastră, iar alteori, așa cum s-a întâmplat azi, ieșiți?

-Este mai bine pentru mine să ies, ca să am osândă mai mică. Oricum, nu voi purta niciodată batic. Și decât să ascult și să nu port, mai bine nici să ascult.

-Mai bine stăteați și ascultați, că poate cuvintele părintelui vă puneau pe gânduri.

-Ce să mă pună? Eu știu precis cât vreau să trăiesc după cum învață Biserica și cât vreau să trăiesc după cum mi se pare mai bine. Îmi cunosc slăbiciunile și păcatele, și mă lupt cu ele atât cât pot, fără să forțez. Atâta pot, atâta fac.

Femeia de la pangar i-a răspuns:

-Eu cred că, dacă ați vrea să aflați mai mult, ați putea mai mult și ați face mai mult.

-Nu, nu cred.

-Ba da. Dacă vă gândiți numai la neputințele care vă apasă, fără să vă dați seama că Dumnezeu vă poate da puterea de a le birui, pierdeți tocmai unirea cu Dumnezeu.

-Și ce vreți acum, să port batic cum purtați dumnevoastră?

-Nu mă înțelegeți greșit. Dacă ați fi stat la predică, ați fi înțeles că nu aceasta a fost rostul predicii, de a convinge unele femei să poarte și ele batic.

Scopul predicii a fost de a convinge pe fiecare să trăim așa cum ne cere Dumnezeu. Femeia nu se mântuiește dacă poartă batic, nu baticul o mântuiește pe femeie, așa cum nici barba nu îl mântuiește pe bărbat. La femeie, baticul nu este o dovadă de virtute, este însă o dovadă a alegerii unui mod de viață.

Când femeia este supusă bărbatului său și trăiește astfel încât să Îi placă lui Dumnezeu, ea nu simte purtarea baticului ca o povară, ca un canon. Îl simte ca o medalie: e un mod de a mărturisi o filosofie de viață.

Dar când femeia poartă batic, însă trăiește cum nu trebuie, baticul nu este decât o dovadă de fariseism.

-Ei, dacă aș fi stat la predică, poate m-ar fi convins și pe mine să port batic.

-Dar v-am spus că nu acesta este scopul predicii. Pe viitor ar fi bine încercați să stați și la predicile care nu vi se pare potrivite pentru dumneavoastră, că poate o să vă schimbați punctul de vedere.

-Ce folos să stau, dacă nu vreau să renunț la ideile mele?

-Stați, stați, că poate auzind cuvintele mântuirii o să vi se mai înmoaie inima. Mai bine să stați și să le auziți, dacă tot ați venit la biserică, decât să vă plimbați în jurul bisericii. Că tot auzindu-le, o să trebuiască până la urmă să vă hotărâți: ori rămâneți cu ideile dumneavoastră, și atunci nu are rost să mai veniți la biserică, și atunci veți încerca să păstrați din ideile pe care le aveți numai ce merită păstrat, numai ce vă este de folos pentru mântuire. Că așa, au venit mulți până la sfârșitul vieții lor biserică, și cu trupul credeau, dar cu sufletul nu. Și formalismul nu mântuiește.

-Și dacă vin și ascult, nu se poate să rămân tot formalistă?

-Ba se poate, normal că se poate, dar mai mari șanse de îndreptare are cel care ascultă cuvintele mântuirii decât cel care stă departe de ele.

Patericul Mirenilor-Danion Vasile-Editura Egumenița Galați 2004

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.

Despre mine

Fotografia mea

,,  Pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: ,,

Persoane interesate