În timpul unei predici în care preotul făcea referire la purtarea baticului de către femei în biserică, o femei vopsită strident a ieșit afară, plictisită.
După slujbă, femeia de la pangar a întrebat-o.
-Iertați-mă că vă întreb, dar de ce la unele predici stați la locul dumnea -voastră, iar alteori, așa cum s-a întâmplat azi, ieșiți?
-Este mai bine pentru mine să ies, ca să am osândă mai mică. Oricum, nu voi purta niciodată batic. Și decât să ascult și să nu port, mai bine nici să ascult.
-Mai bine stăteați și ascultați, că poate cuvintele părintelui vă puneau pe gânduri.
-Ce să mă pună? Eu știu precis cât vreau să trăiesc după cum învață Biserica și cât vreau să trăiesc după cum mi se pare mai bine. Îmi cunosc slăbiciunile și păcatele, și mă lupt cu ele atât cât pot, fără să forțez. Atâta pot, atâta fac.
Femeia de la pangar i-a răspuns:
-Eu cred că, dacă ați vrea să aflați mai mult, ați putea mai mult și ați face mai mult.
-Nu, nu cred.
-Ba da. Dacă vă gândiți numai la neputințele care vă apasă, fără să vă dați seama că Dumnezeu vă poate da puterea de a le birui, pierdeți tocmai unirea cu Dumnezeu.
-Și ce vreți acum, să port batic cum purtați dumnevoastră?
-Nu mă înțelegeți greșit. Dacă ați fi stat la predică, ați fi înțeles că nu aceasta a fost rostul predicii, de a convinge unele femei să poarte și ele batic.
Scopul predicii a fost de a convinge pe fiecare să trăim așa cum ne cere Dumnezeu. Femeia nu se mântuiește dacă poartă batic, nu baticul o mântuiește pe femeie, așa cum nici barba nu îl mântuiește pe bărbat. La femeie, baticul nu este o dovadă de virtute, este însă o dovadă a alegerii unui mod de viață.
Când femeia este supusă bărbatului său și trăiește astfel încât să Îi placă lui Dumnezeu, ea nu simte purtarea baticului ca o povară, ca un canon. Îl simte ca o medalie: e un mod de a mărturisi o filosofie de viață.
Dar când femeia poartă batic, însă trăiește cum nu trebuie, baticul nu este decât o dovadă de fariseism.
-Ei, dacă aș fi stat la predică, poate m-ar fi convins și pe mine să port batic.
-Dar v-am spus că nu acesta este scopul predicii. Pe viitor ar fi bine încercați să stați și la predicile care nu vi se pare potrivite pentru dumneavoastră, că poate o să vă schimbați punctul de vedere.
-Ce folos să stau, dacă nu vreau să renunț la ideile mele?
-Stați, stați, că poate auzind cuvintele mântuirii o să vi se mai înmoaie inima. Mai bine să stați și să le auziți, dacă tot ați venit la biserică, decât să vă plimbați în jurul bisericii. Că tot auzindu-le, o să trebuiască până la urmă să vă hotărâți: ori rămâneți cu ideile dumneavoastră, și atunci nu are rost să mai veniți la biserică, și atunci veți încerca să păstrați din ideile pe care le aveți numai ce merită păstrat, numai ce vă este de folos pentru mântuire. Că așa, au venit mulți până la sfârșitul vieții lor biserică, și cu trupul credeau, dar cu sufletul nu. Și formalismul nu mântuiește.
-Și dacă vin și ascult, nu se poate să rămân tot formalistă?
-Ba se poate, normal că se poate, dar mai mari șanse de îndreptare are cel care ascultă cuvintele mântuirii decât cel care stă departe de ele.
Patericul Mirenilor-Danion Vasile-Editura Egumenița Galați 2004
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu