duminică, 20 iunie 2010

E bine sa-ntelegi…

Tu, omule blagoslovit, chip al lui Dumnezeu si purtator al slavei Sale,
Tu, frate bun, al lui Hristos si-al meu, pribeag pe-a lumii cale…
Tu, sclipire vie din Lumina Vietii si fiu al Celui necuprins,
Tu, aprig luptator, cu raul, cu durerea si-al patimilor foc nestins,
Tu, prietene iubit si impreuna-mergator cu noi spre Patria Cereasca,
De vrei sa fii desavarsit si Domnul sa te mantuiasca,

E bine sa-ntelegi….
Ca totu-n lumea asta-i trecator si timpul nostru e putin,
Viata-i licarire, ale noastre clipe sosesc lin
Si-apoi se scurg degraba, dar inapoi nu vor, nu vin…
Doar fapta buna si dragostea ne tin
Pe drumul nostru sfant spre tarmul cel divin.

E bine sa-ntelegi…
Ca omul e vrednic de-nteles si de iubit,
Ca fiecare este in ochii Domnului nepretuit,
Si cand vorbesti cu el sau te-ntalnesti si cu privirea-l vezi,
Imbratiseaza-l cu dragoste, cu drag, caci maine s-ar putea sa-l pierzi…

E bine sa-ntelegi…
Ca nu-i de pret ce-ai dobandit lumesc in viata sau ce anume faima,
Ci pe cine poti, prin sacrificiu si iubire, s-aduci in preajma,
S-ajuti, s-alini, sa mangai si sa pastrezi mereu cu tine,
Vreun suflet de copil, vreo mama-ndoliata sau pe orisicine.

E bine sa-ntelegi…
Ca foarte important nu-i ce-ai zidit in piatra,
Nici ce-ai agonisit material, ci ce-ai zidit in inima zdrobita!
Si nu conteaza de unde si de ce vin suferinte in viata omului,
Importa doar ce faci tu sa stergi macar o lacrima din ochiul lui.

E bine sa-ntelegi…
Ca suferi-vei poate insusi tu si vei intinde mainile spre cineva….
Cerand o mangaiere, o-mbratisare, o-ncurajare sau altceva,
Si-o alta suferinta mai mare vei avea, cand, sfasiat, vei constata,
Ca nimeni nu se va opri in loc pentru durerea ta…

E bine sa-ntelegi…
Ca-atunci vei fi adanc mahnit si-inlacrimat,
Vei cauta in jur prietenii si cei pe care tu i-ai ajutat,
Dar nu vor fi, nici unul nu va alerga la patul tau,
Si, parasit de toti fiind, nu blestema ,nu zi de rau!

Dar rabda singur, tu si Dumnezeu…
Si din rabdare vei putea sa ierti, sa uiti si sa continui drumul tau…
E bine sa-ntelegi…
Ca tu esti bun, dar nu-i vei face pe toti sa te iubeasca,
Te vor iubi putini sau poate ca nici unul sa-si doreasca,

Dar tu nu judeca, gandeste-te ca, poate…
Sunt oameni care te iubesc, dar nu stiu s-o arate.
Nu renunta la binele din tine, mergi mai departe…
Si-asa vei fi erou al vietii si-L vei lua si pe Hristos in ale tale biruinte,
Eroi sunt doar cei care fac ce trebuie, indiferent de situatie si consecinte!

E bine sa-ntelegi…
Acestea toate… si-aminte sa-ti aduci mereu,
Asa vei fi curat si bun, neabatut din drumul tau,
Si cand a vietii efemera clipa se va topi si nevazut va trece,
Tu vei pasi usor, senin si plin de har, ca adierea serii prin ferestre.

Te vei inalta dincolo de nori, spre Casa Tatalui Ceresc,
Te vei intoarce la ai tai, uitand ce-i pamantesc,
Vei fi din nou in Casa Vesniciei, vei reveni Acasa…
Si-asa vei dainui pe veci in dumnezeiasca slava!

Pr. Gabriel Militaru

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.



Persoane interesate