joi, 3 iunie 2010

TERGARUL!…o poezie superba


La cina cea de taina, in camera de sus,
Inconjurat de-apostoli, S-a asezat Iisus.
Se revarsa din sfesnic o galbena lumina
Pe azimile calde, pe mielul fara vina.
Era placut prilejul. Si toate pregatite.
Dar, vai, uitase gazda o sluga a trimite:
Un rob sau o copila, ca dup-a vremii lege
Cureaua de pe glezne pe rand sa le-o dezlege,
Sa le aline talpa de colbul de pe drum.
Si-acum cei doisprezece, sfielnic oarecum,
Se intrebau in cuget: cum vor sedea la ruga?
Sau cine isi va pune stergarul cel de sluga?
O, iata-i cum se-ncrunta privind cu tulburare
Cand vasele cu apa, cand praful pe picioare.
Si Duhul ii intreaba cu soapta lui usoara:
- N-ai vrea sa-ti pui tu, Petre, stergarul asta seara?
- Chiar eu? Nu sade bine, eu doar sunt mai batran.
- Dar tu? Tu, cel mai tanar? – Eu stau langa Stapan…
- Dar tu? intreaba Duhul acuma pe Andrei.
- Chiar eu? Sunt cel din urma la Domnul, dintre ei?
- Dar tu, ce doar tii punga? Eu am facut de-ajuns:
Am cumparat merinde si mielul l-am strapuns.
- Tu, Toma, nu vrei sa fii tu oare cel ce spala?
- Sunt trist!… se lupta-n mine o umbra de-ndoiala.
- Dar tu, Matei? Tu, Filip? Dar tu, Tadeu?… Dar tu…
Si-n fiecare cuget raspunsul a fost: NU!
Atunci lasandu-Si braul si haina intr-un ungher,
S-a ridicat Stapanul cel coborat din cer
Si-a-nfasurat stergarul, S-a aplecat usor
Sa-Si spele ucenicii, ca rob al tuturor.
De-atunci pe apa vremii, atatia ani s-au dus!
Si-acum a cata oara, Se-aseaza iar Iisus
Prin Duhul Sfant sa-ntrebe pe cei ce-L inconjoara:
- N-ai vrea sa-ti pui tu Gheorghe, stergarul asta seara?
Tu sora Marioara, tu Mircea, tu Mihai?
Frumos va fi odata acolo sus in rai!
Dar azi sunt mii de treburi… Necazul greu se curma.
Nu vrei, in lumea asta, sa fii tu cel din urma?
E bun un vas de cinste, dar trebuie si-un ciob!
Nu vrei sa fii tu, frate, al fratilor tai rob?
Sunt rani neingrijite, sunt flacari ce se sting,
Batiste-n care lacrimi in taina se preling!
Sunt vaduve bolnave, batrani fara putere.
Sunt oameni singuratici, dornici de-o mangaiere,
Sunt prunci ramasi acasa, cu-o mama in spital,
Sunt suferinzi ce-astepta al Cerului semnal.
Se cere osteneala si jertfa uneori
Si nopti de priveghere si iarasi munca-n zori!
Nu manui cuvantul cand harul nu ti-e dat,
Cat matura si acul si rufa de spalat!
Cat lingura in cratiti si roata la fantana,
Ciocanu-n tabla casei si-un gard la vreo batrana,
Sa stai de veghe noaptea, la cate-un capatai,
Sa-ntorci cu greu bolnavul, sa rabzi si sa mangai,
Sa-l scoti apoi la soare si sa-i alini amarul,
Nu vrei cu Mine, frate, sa-ti infasori stergarul?
- Chiar eu? Nu sade bine. Eu doar sunt mai batran.
- Chiar eu? Eu sunt prea tanar, eu stau langa Stapan.
- Chiar eu? Eu nu am vreme. Eu am facut de-ajuns.
- Chiar eu? Chiar eu? se-aude acelasi trist raspuns.
Atunci, lasand sa cada cununa Lui si haina
Iubirii fara margini traindu-i iarasi taina
Incet, a cata oara Se-apleaca iar Iisus
Si plin de-atatea ganduri, stergarul iar Si-a pus!
Asa cum o mladita se-ndoaie langa trunchi,
Stapanul omenirii se-apleaca in genunchi.
La jugul fara slava, Iisus din nou se-njuga.
El, Imparatul vietii, din nou e rob si sluga.
Veniti leprosi ai lumii, murdari de-a ei tarana!
Iisus va spala astazi, cu propria Sa mana.
Veniti voi ce-n pacate nadejdea vi se frange!
Iisus va spala astazi cu propriul Sau Sange!
Voi, frati, goniti mandria, visarile si somnul!
Luati cu drag stergarul alaturea cu Domnul
Si nu uitati: pe cale orice lucrare-i buna,
Dar cine ia stergarul, acela ia Cununa!

Ștergarul de I. Costache

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.

Despre mine

Fotografia mea

,,  Pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: ,,

Persoane interesate