marți, 4 mai 2010

adevaruri-citate


1. Adevărul biruie, nu minciuna. Adevărul deschide drumul care duce la zei.

2. Din cauza slăbiciunii simţurilor, nu suntem in stare să deosebim adevărul.

3. Drumul adevărului e anevoios ; căci Ares (zeul razboiului) iubeşte minciuna.

4. Toate le adevereşte timpul in decursul său.

5.Daeä este cu putinţă să se mintă in mod convingător, trebuie să admitem şi contrariul, că multe lucruri de necrezut li se intamplă într-adevăr muritorilor.

6. Dacă voi spune adevărul, nu-ţi voi face bucurie ; iar dacăiţi voi face bucurie, nu voi spune adevărul.

7. Frumos lucru e adevărul şi durabil ; Insă nu e acceptat uşor.

8. Deci, cind prinde sufletul adevărul ? întrebă el ; căci este evident că atunci cind se apucă să cerceteze ceva împreună cu corpul, e inşelat de acesta.

9.Nu trebuie să se respecto omul mai mult decit adevărul!

10. Mult Întuneric este, după cit se pare,.., inaintea adevărului.

11. Uneori adevărul Iese Ia lumină şi fără a fi căutat.

12. Clnd cineva vede şi aşteaptă numai ceea ce vrea, judecata lIui cu privire la adevăr va fi neîntemeiată.

13.Totdeauna, in orice împrejurare, cel mai bine este să se spună adevărul.

14. Nu există virtute mai presus de adevăr, nici păcat mai mare ca minciuna.

15. Linguşirea clştigă prieteni, iar adevărul stîmoşlc ură.

16. Cu prea multă discuţi« se pierde adevărul.

17. Ce ne opreşte sä spnnem adevărul rtziiid ?

18. Pentru noi e un argument al adevărului atunci cînd toţi au aceeaşi părere despre un lucru.

19. Cînd adevărul nu poate fi cercetat, neadevărul sporeşte.

20. Adevărul este fiul timpului.

21. După cum lumina soarelui nu se poate privi cu vederea, care-i slabă şi neputincioasă, tot astfel, ba intr-o măsură şi mai mare, nu se poate privi adevărul cu mintea, care-i slabă şi neputincioasă.

22.Ce Importanţă are prin ce metodă caută fiecare adevărul? La o taină atît de mare nu se poate ajunge pe un singur drum.

23. Nu e adevăr acela la care se asociază frica.

24. Nimic nu cere mai multă prudenţă decît adevărul.

25. Cand vrem să dojenim cu folos şi să arătăm altuia că se inşeală, trebuie văzut sub ce latură priveşte el lucrul, pentru că de obicei el e adevărat sub acea latură, şi să-i recunoaştem acest adevăr, dar să-i descoperim latura sub care lucrul este greşit.

26. Lucrurile slnt adevărate sau false, potrivit cu aspectul sub care slut privite.

27.A spune adevărul este util aceluia căruia i se spune, dar dezavantajos pentru acei care-1 spun, fiindcă îşi atrag ura.

28. Cei care nu iubesc adevărul (îşi) iau ca pretext al contestării (lui) mulţimea acelora care-1 tăgăduiesc

29. Nici contrazicerea nu e un semn de neadevăr, nici lipsa de contrazicere nu e un semn de adevăr.

30. Noi credem uneori că lucrurile slnt adevărate, numai fiindcă sint spuse in mod elocvent.

31. Să ne ferim de a vesti adevărul celor care nu sint în stare să-1 asculte.

32. Este mult mal uşor de recunoscut eroarea, decât de găsit adevărul ; aceea stă la suprafaţă..., acesta-i în adâncime.

33.Adevărul, o perlă care iubeşte adlncul.

34. Ah! ce chin să vezi adevărul şi să nu-1 poţi arăta celorlalţi !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.



Persoane interesate