sâmbătă, 8 mai 2010

Forum / Muntele Athos-Manastiri / Schitul Podromul

LOCAȘURI ROMÂNEȘTI LA SFÂNTUL MUNTE ATHOS

Schitul Prodromul
Schitul Prodromul (adică Înaintemergătorul), a fost întemeiat între anii 1852-1866 de ieroschimonahul Nifon Ionescu și ucenicul său, ieroschimonahul Nectarie. Este închinat Sfântului Ioan Botezătorul și se află pe teritoriul Mănăstirii Lavra.

Cei care au contribuit cel mai mult la ridicarea schitului au fost: domnitorul Moldovei Grigorie Ghica, caimacanul Munteniei Alexandru Ghica, Sofronie Mitropolitul Moldovei și Nifon Mitropolitul Munteniei. Bineînțeles că nu au lipsit nici ajutoarele multor credincioși din România.

Pe când se construia schitul, părintele Nifon, fiind plin de râvnă duhovnicească și având dragoste către Maica Domnului, se gândea cum ar putea dobândi o sfântă icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni, care să fie ocrotitoarea acestui sfânt lăcaș, precum au toate mănăstirile din Sfântul Munte.

După multe rugăciuni a căutat să găsească pe oarecare pictor care ar putea să-i picteze o icoană cu Maica Domnului, dar punea și oarecare condiții: cât timp va lucra la icoană pictorul să se roage tot timpul, fără să mănânce ceva, iar după ce va mânca să nu mai picteze. Negăsind nici un pictor după dorința lui în Sfântul Munte, era în mare mâhnire. Dar, după rânduiala Maicii Domnului, în anul 1863 a mers în România cu părintele Nectarie, pentru unele trebuințe ale schitului. Ajungând la Iași, au început să caute un pictor bun, care ar putea să picteze după dorința lor.

După mai multe căutări au găsit un pictor cu numele de Iordache Nicolau, care locuia în Iași. Evlaviosul pictor a primit cu bucurie toate condițiile puse de părinți, dar își cerea iertare spunând că-i tremură mâna fiind bătrân și nu știe dacă va reuși. Părinții l-au întărit spunându-i să-și pună nădejdea la Maica Domnului și i-au încredințat lucrarea.

După ce a pictat veșmintele și celelalte părți ale icoanei a ajuns la fețe, care se pictează întotdeauna la urmă, după cum se obișnuiește în arta picturii. Dându-și toată silința să le facă cât mai frumoase a constatat cu mâhnire că nu ieșeau după cum dorea el. Cu cât încerca mai mult, cu atât le făcea mai urâte.

Ostenindu-se toată ziua, nu a reușit nimic. Venind și părinții să vadă icoana s-au întristat și ei de cele întâmplate, dar l-au încurajat pe pictor să mai încerce, că ei tot vor lua icoana așa cum va ieși. După ce au plecat părinții, pictorul a acoperit icoana cu o pânză albă, a încuiat ușa atelierului și s-a retras în camera lui, nemâncând nimic în ziua aceea, fiind foarte întristat de nereușita lui. După multe rugăciuni la Maica Domnului s-a pus să se odihnească. Dimineața, sculându-se, a luat cheia și s-a dus să mai încerce pentru ultima dată de a face ceva, dar când a ridicat pânza de pe sfânta icoană, a văzut cu uimire că fețele erau cu desăvârșire îndreptate și bine încuviințate, pline de dumnezeiesc har și veselie, după cum se văd și acum.

Văzând această minune, pictorul s-a închinat cu evlavie Maicii Domnului, apoi a chemat pe vecini să vadă și ei dumnezeiasca minune, după care a trimis pe unul din ucenicii săi să anunțe pe părinți de cele întâmplate. Aflând părinții, care se aflau în Iași, la Metocul Schitului, au trimis pe părintele Dositei, îngrijitorul metocului, să se încredințeze de cele spuse. Ajungând la casa pictorului, nu putea să intre din cauza mulțimii oamenilor. Cu greu a luat icoana și punând-o într-o trăsură a adus-o la metoc, unde nu au mai lăsat pe nimeni să intre, apoi au făcut cunoscut Sfintei Mitropolii această minune.

Venind Preasfințitul Mitropolit Calinic Miclescu cu câțiva clerici au văzut sfânta icoană și crezând, i s-au închinat cu evlavie, minunându-se și zicând: „Cu adevărat mare dar ne-a dăruit Maica Domnului", apoi a dat binecuvântare să se facă agheasmă, și intrând lumea la metoc se închina cu evlavie la sfânta icoană și cereau să li se facă rugăciuni și agheasmă. Și îndată a început darul Maicii lui Dumnezeu a lucra prin sfânta icoană și a face minuni, din care vom istorisi câteva:

Un om avea albeață pe ochi încât se vedeau luminile ochilor ca laptele și aducându-l, s-a închinat cu evlavie Maicii Domnului spălându-și ochii cu agheasmă, din care a luat și acasă. După trei zile a venit să mulțumească Maicii Domnului, având ochii curați și văzând foarte bine.

Altul avea lepră pe tot corpul, încât era numai bube. Închinându-se cu credință la sfânta icoană și stropindu-se cu agheasmă, a căzut lepra de pe el ca niște solzi și s-a curățit.

Un boier a venit și a spus că fiul lui de trei zile numai după suflare se cunoaște că este viu. Deci, rugându-se Maicii Domnului și luând agheasmă, s-a dus acasă și a stropit copilul care pe loc s-a trezit ca din somn și s-a sculat sănătos. Apoi tatăl său plin de bucurie l-a adus și s-au închinat la sfânta icoană.

De la Iași au plecat cu icoana și s-au oprit în orașul Huși. Și aici s-a adunat mult popor, dorind să se închine sfintei icoane.

Aflând și domnitorul Ioan Cuza, zicea: „Să se oprească icoana în țară că aici s-a făcut minunea".

Atunci părinții și-au continuat drumul grăbindu-se pentru a nu le fi luată sfânta icoană. Au poposit în orașul Bârlad și au adus sfânta icoană în casa doamnei Ecaterina Șuțu, care a primit-o cu multă dragoste și evlavie.

Apoi au fost chemați să o ducă în Catedrala orașului pentru a se închina lumea.

Vom aminti aici două minuni dintre multele care s-au făcut. Era în oraș un învățător înțelept care avea la școala lui pe fiii celor mai însemnate persoane din oraș. Ziceau bârlădenii că este de treabă și cinstit, numai că nu merge la biserică decât la Sfintele Paști și nu are evlavie la cele sfinte. Acela, auzind de sfânta icoană, a trimis trăsura, rugând pe părinți să vină cu icoana la casa lui. Dar părinții i-au răspuns că nu se cade să meargă icoana la casa lui, ci mai vârtos el să vină să se închine la sfânta icoană, însă el a insistat, trimițând de mai multe ori trăsura. După rugămințile lui și ale altor oameni, părinții au acceptat să meargă cu icoana, dar, când au vrut să o ridice, s-a făcut foarte grea, încât abia patru oameni au reușit să o ducă până la trăsură, iar când să o pună în trăsură tocul icoanei s-a desfăcut din toate încheieturile și a trosnit foarte tare. Din aceasta au cunoscut cu toții că nu voiește Maica Domnului să meargă la casa acelui om. Când s-au întors în Catedrală, icoana s-a făcut așa de ușoară încât au dus-o doi oameni.

O doamnă care era grav bolnavă și locuia în afara orașului la moșie, auzind de sfânta icoană, dorea să i se închine, dar se temea să meargă cu trăsura ca să nu moară pe drum. În noaptea aceea i s-a arătat Maica Domnului în vis în chipul icoanei, poruncindu-i să se scoale și să vină imediat la Bârlad să se închine la icoană și să ia binecuvântare. Cum s-a suit în trăsură, îndată s-a simțit sănătoasă și venind s-a închinat cu evlavie propovăduind minunea și zicând că această icoană a văzut-o în vis.

De acolo, au dus sfânta icoană la Galați la Biserica Sfinților împărați. În această biserică lucra un pictor care, văzând îmbulzeala poporului, a început a ocărî pe oameni zicând: „De ce credeți basmelor călugărești? Un pictor bun poate să picteze o icoană mult mai frumoasă". Pe când zicea el acestea și privea cu nerușinare la sfânta icoană, deodată a văzut chipul Maicii Domnului schimbându-se. Atunci s-a îngrozit așa de tare că s-a înțelepțit pe loc și spunea poporului să se închine cu evlavie, căci cu adevărat s-a pictat cu minune dumnezeiască.

După plecarea sfintei icoane din Iași s-a întâmplat aici o altă mare minune. Un evreu avea un han la drum. Ducându-se cu negoțul, a lăsat la han pe soția sa, pe copiii săi și o slugă. S-a întâmplat însă de a murit evreul acolo unde s-a dus, iar un prieten de-al lui, tot evreu, l-a îngropat. A luat marfa și banii care au rămas și le-a adus soției, spunându-i și de moartea bărbatului ei. După ce a plecat, diavolul a pus în mintea slugii să o omoare pe evreică, să-i ia averea și să fugă de acolo.

Deci, într-o noapte a intrat la evreică și a amenințat-o că dacă nu-i va da toți banii pe care îi are o va omorî. Evreica văzând că nu face nimic cu rugămințile, i-a dat tot ce avea, numai ca să-și scape viața. Dar sluga, după ce a luat banii s-a gândit să o spânzure. Pregătind el spânzurătoarea, evreica îl ruga să o lase cu viață, dar el nu o băgă în seamă. Atunci și-a adus aminte de icoana Maicii Domnului, despre care auzise că s-a pictat singură și face multe minuni. Deci, fiind în acea nevoie, a început a se ruga cu lacrimi, zicând: „Maica Domnului! Dacă chipul tău s-a pictat cu dumnezeiască minune, după cum am auzit, și tu ești adevărata Născătoare de Dumnezeu, izbăvește-mă de această primejdie și eu atunci voi crede și mă voi boteza cu toată casa mea". Acestea și multe altele zicând evreica cu mare plângere, sluga s-a apropiat să-i pună lațul în gât. Socotind el că lațul este prea sus și nu o va putea ridica a lăsat lațul puțin mai jos, apoi suindu-se pe un scaun a pus lațul în gâtul său, să vadă de este potrivit și, cu îngăduința lui Dumnezeu, sluga a călcat pe o margine a scaunului, acesta i-a sărit de sub picioare și sluga a rămas spânzurată. Văzând minunea, evreica a rămas încremenită de frică și crezând Maicii Domnului, s-a botezat cu toată casa ei.

De la Galați, părinții au luat sfânta icoană, s-au urcat într-o corabie și au pornit spre Sfântul Munte. Când au ajuns la limanul schitului românesc, au trimis veste să vină preoții îmbrăcați în sfintele veșminte, cu cântări și tămâieri spre întâmpinarea sfintei icoane și așa, cu cinste, au dus-o și au așezat-o în biserică.

În schit era un monah foarte bolnav, cu numele Inochentie, care abia mai respira, fiind de trei săptămâni nemâncat, nemaiputând nici vorbi. Când a intrat sfânta icoană, monahul s-a trezit ca dintr-un somn și a cunoscut că a venit icoana Maicii Domnului; el a cerut să-l ducă să se închine sfintei icoane. Închinându-se cu evlavie a zis: „Maica lui Dumnezeu, de-mi este de folos să mai trăiesc, fă-mă sănătos, căci cred că poți; iar de nu, fie după cum voiești tu, Stăpâna mea!". Acestea zicând, s-a întors la chilie vesel și plin de duhovnicească bucurie. Apoi a cerut să-i aducă o cămașă curată să se schimbe și să fie îmbrăcat în toate hainele călugărești, căci era schimnic, și să fie împărtășit cu Dumnezeieștile Taine. După aceea, trecând cam o oră de când se închinase la sfânta icoană și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, având protectoare pe însăși Maica Domnului spre a-i mijloci fericirea veșnică.

Un alt monah, crezându-și minții sale, a plecat din schit fără binecuvântare și s-a dus să se nevoiască într-o peșteră. Odată, pe când se ruga, a văzut ceva ca un luceafăr coborând și stând deasupra capului său, dar el și-a continuat canonul, încurajându-se. Deodată, acel luceafăr a trăsnit atât de tare, încât monahul, plin de spaimă, a căzut la pământ ca mort. S-a deșteptat după trei zile, dar era surd cu desăvârșire și slăbit cu totul. Târându-se cu greu, a venit la schit, mărturisind părinților despre ispita drăcească pe care a avut-o. Văzându-l părinții și făcându-li-se milă de el l-au dus în biserică la icoana Maicii Domnului și înălțând multe rugăciuni a fost vindecat, revenindu-i auzul ca mai înainte.

Minunile sunt nenumărate, dar am amintit doar acestea.

Icoana Maicii Domnului este îmbrăcată în argint și împodobită foarte frumos. Uneori Maica Domnului își schimbă înfățișarea, devenind foarte întunecată, sau foarte strălucitoare. Icoana este așezată în fața catapetesmei, la iconostasul din partea stângă. Iconostasul este împodobit și poleit cu aur. În fața icoanei se află un sfeșnic împărătesc. Maica Domnului din icoană este impunătoare, asemenea unei împărătese ce stă pe scaunul ei.

Pe locul unde se află astăzi schitul, cu mulți ani în urmă, cuviosul Marcu (ucenicul Sfântului Grigorie Sinaitul) a văzut pe Maica Domnului șezând ca o împărăteasă pe un tron, fiind înconjurată de îngeri și de Arhangheli și de toți cuvioșii Sfântului Munte, care i se închinau și o slăveau. Avea palate de aur înalte. Toate acestea închipuiau și arătau biserica care s-a făcut la timpul cuvenit și unde Maica Domnului, prin icoana sa, este ca o împărăteasă care se îngrijește de toți cei ce se nevoiesc în acest schit românesc.

Icoana Maicii Domnului poartă numirea de «Prodromița» și se prăznuiește pe 12 iulie.

În Schitul Prodromul se mai află și alte icoane făcătoare de minuni: Icoana Maicii Domnului «Apărătoare de foc», care a scăpat de multe ori schitul de incendiu. În fiecare an se face agheasmă și procesiune cu această sfântă icoană. Altă icoană a Maicii Domnului este «Înainte Vestitoarea», apoi icoana Maicii Domnului «Ctitorita». Mai sunt icoana Sfintei Treimi și icoana Sfântului Ioan Botezătorul, care este foarte veche. Ea se păstrează în Paraclisul cel vechi, care a fost rezidit în anul 1660 de duhovnicul Filotei. Icoana a fost îmbrăcată în argint de către domnitorul Moldovei, Grigorie Al. Ghica, în anul 1853.

Se spune că în anul 1821, când a început revoluția grecilor împotriva turcilor, aceștia au venit cu multă armată și în Sfântul Munte, vrând să-l jefuiască. Ajungând și la Chilia Prodromul (pe locul unde mai târziu s-a înființat schitul) nu au găsit mai nimic, deoarece monahii ascunseseră lucrurile de valoare. Intrând soldații turci în paraclis căutau ceva lucruri sau icoane pe care să le fure. Repezindu-se spre icoana Sfântului Ioan Botezătorul, acesta s-a încruntat spre ei încât au fost cuprinși de frică și au scos pistoalele începând să tragă asupra icoanei. Însă i-a cuprins și mai mult groaza când au văzut că gloanțele se întorceau și îi loveau tot pe ei. Atunci au fugit, nemaifăcând nici un rău.

Dintre sfintele moaște care se află în biserica schitului amintim pe cele de la: Sfinții Ierarhi Ioan Gură de Aur, Grigorie Teologul și Modest, Patriarhul Ierusalimului, Sfântul Apostol Matei, Sfânta Mare Muceniță Varvara, Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia, Sfântul Mucenic Trifon, Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian și Cuviosul Antipa de la Calapodești.

În prezent în acest sfânt locaș se nevoiesc 25 de călugări români.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.

Despre mine

Fotografia mea

,,  Pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: ,,

Persoane interesate