luni, 17 mai 2010

O băimăreancă a găsit semnul crucii într-un cartof

Băimăreanca Florica Zoicaş susţine că, în urma unei rugăciuni către Fecioara Maria, pe care a primit-o de la Mănăstirea Rohia, Dumnezeu i-a arătat un semn. Ieri, în timp ce se pregătea să gătească, a tăiat un cartof în două, iar în mijlocul acestuia a găsit încrustat semnul crucii, împreună cu un semn care, spune ea, ar simboliza potirul (paharul în care preotul pregăteşte împărtăşania pentru credincioşi).

"După ce am fost la biserică, am venit acasă şi am întrebat-o pe fiica mea: «Oare ce să facem de mâncare astăzi?» Fata mea mi-a zis: «Hai să facem o ciorbă de cartofi». M-am dus şi am adus cartofii şi, în timp ce îi curăţam, mă tot rugam lui Dumnezeu să-mi dea un semn şi să mă ajute să trec cu bine peste problemele pe care le am. La ultimul cartof pe care l-a tăiat fiică-mea, am descoperit acest semn, sub formă de sfânta cruce şi sfântul potir", a mărturisit Florica Zoicaş. Ea susţine că toată viaţa s-a rugat la Dumnezeu, a ţinut nenumărate posturi şi că tot timpul a simţit că Dumnezeu a ajutat-o şi a fost aproape de ea, însă niciodată nu i-a arătat un semn aşa de vizibil ca şi crucea din cartof.
"Cred că Dumnezeu mi-a arătat acest semn ca să cred în continuare că Cineva e acolo sus şi mă ajută şi să le spun şi celorlalţi oameni că Dumnezeu nu ne lasă la nevoie dacă ne întoarcem la El", a spus Florica Zoicaş.

Ce spun reprezentanţii Bisericii

Părintele Cristian Ştefan, consilier al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, este de părere că acest fenomen nu este izolat. El spune că a întâlnit oameni care au găsit semnul crucii în interiorul lemnelor pe care le-au tăiat. "E foarte greu de dat un verdict în ceea ce priveşte extraordionarul unor astfel de fenomene. Numai Dumnezeu poate şti cu adevărat care e rostul lor, pot fi semne de avertizare a Celui de Sus cu privire la anumite aspecte legate de viaţa şi credinţa celui care le descoperă", a declarat părintele Cristian Ştefan. El recomandă femeii care a descoperit semnul crucii în cartof să meargă la un preot şi să ţină în continuare rânduielile bisericeşti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.



Persoane interesate