luni, 3 mai 2010

Sa dam slava lui Dumnezeu

Doua pasarele erau ghemuite una intr-alta,in cuibul lor,asteptand-si mama sa se intoarca cu ceva mancare pt ele.Vremea trecea si,dupa ore intregi,celor doua pasarele li se facuse foarte foame,iar mama lor nu se intorsese inca.Nu stiau ce sa faca pt ca nici una nu stia sa zboare.Atunci una dintre pasarele a zis:''Gata,stiu.Voi zbura.Imi voi lua avant de pe ramura asta si-mi voi intinde aripioarele in bataia vantului.Poate ca o sa fie greu la inceput,dar stiu ca nu voi da gres.De fapt,pt asta am fost facute....sa zburam1Voi incerca,sunt sigura ca voi reusi.Surioara ei i-a raspuns foarte ingrijorata:''Nu face asta,o sa mori.Aripile tale nu sunt inca pregatite sa-ti suporte greutatea.Nu vei ajunge prea departe.Asculta-ma ...nu incerca!''De-abia a terminat de vorbit,ca cealalta pasare s-a asezat pe marginea crengii pe care era cuibul,si-a facut curaj si s-a lansat.Aripioarele ei s-au deschis imediat si,cand parea ca avea sa cada la pamant,s-a ridicat deasupra copacului si a salutat-o de sus pe surioara ei.Apoi a strigat:''Vezi?Nu este atat de greu cum crezi.Hai,curaj,fa-ti vant.''Cealalta pasare a suspinat si s-a ascuns si mai mult in cuib.Ii era frica sa incerce....si s-a hotarat sa ramana acolo unde era.Atunci sora ei i-a strigat din nou:''Bine,cum vrei tu..Eu ma duc sa caut de mancare pt amandoua'' si a zburat.Dupa vreo doua ore,s-a intors cu cativa viermisori in cioc,s-a asezat in cuib si cele doua pasarele au inceput sa manance.In timp ce mancau,pasarea care plecase dupa mancare a inceput sa povesteasca surioarei toate lucrurile minunate pe care le vazuse in zbor.I-a povestit despre acele rauri si lacuri care pareau enorme oglinzi care reflectau cerul;si despre acei munti care se ridicau ca niste ziduri care aparau satul;i-a spus ca si-a facut si multi prieteni in calatoria ei.Apoi i-a propus sa mearga si ea intr-o alta calatorie,dar pasarea zise:''Sa zbor?....niciodata1Cu siguranta aripioarele mele nu vor face fata unei calatorii.Nu vreau sa zbor,mi-e frica....;;.Si a ramas singura.In ziua urmatoare,pasarica se trezeste in fata ei cu un sarpe care era cat pe ce sa o inhate.Pasarea a inceput sa tremure si l-a implorat sa nu o manance.Dar sarpele zise;''Imi pare rau,micuto,dar azi esti micul meu dejun.''Si apropiindu-se de ea se mira ca aceasta nu incerca sa fuga zburand si o intreba:''De ce nu zbori/sa scapi de mine?''''Eu am avut ocazia sa zbor,dar mi-a fost frica.Acum as vrea sa o fac,dar e prea tarziu.Si o inghiti. SUNT SANSE IN VIATA CARE APAR DOAR O SINGURA DATA SI DACA NU SUNTEM CURAJOSI SI HOTARATI DE LA INCEPUT SA ACCEPTAM RISCURILE PE CARE NI LE OFERA VIATA,NICIODATA NU VOM INVATA SA FIM MATURI SI RESPONSABILI.DACA STIM SA CAUTAM AJUTORUL DE CARE AVEM NEVOIE SI AVEM INCREDERE IN NOI INSINE SI IN DUMNEZEU,NU TREBUIE SA NE FIE FRICA...SUNTEM GATA SA ZBURAM.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.



Persoane interesate