duminică, 2 mai 2010

Sa dam slava lui Dumnezeu

Cu câtă simplitate putem ajunge la Dumnezeu!… Cuv.Paisie Aghioritul


Să sfințim cunoașterea!

Bună este cunoașterea, bună e și școlirea, dar dacă nu se sfințesc sunt fapte fără rost ce duc la catastrofă. Au venit odată la coliba mea niște studenți încărcați cu cărți și mi-au spus: ,,am venit, Părinte, să discutăm despre Vechiul Testament. Dumnezeu nu îngăduie cunoașterea?”,,Care cunoaștere?, îi întreb. ,,Aceea care se dobândește cu mintea?”

-,,Da”, îmi răspund ei. ,,Dar această cunoaștere te duce numai până la lună, nu te urcă la Dumnezeu”. Sunt bune puterile creierului, care îl urcă pe om pe lună cheltuind miliarde de dolari, pe carburant, dar mai bune sunt puterile duhovnicești, care îl urcă pe om la Dumnezeu cu carburant puțin. Cu un posmag. Odată, l-amîntrebat pe un american care venise la chilia mea: ,,Ca națiune mare sunteți, ce mare izbândă ați făcut?”

,,-Am mers pe lună”, mi-a răspuns. ,,Cât de departe este?” îl întreb. ,,Să spunem, o jumătate de milon de kilometri”, mi-a zis. ,,câte milioane ați cheltuit ca să mergeți pe lună?” –„Din 1950 până acum, am cheltuit râuri de dolari”, mi-a spus. ,,La Dumnezeu ați mers?, îl întreb .Cât de departe e Dumnezeu? -,,Dumnezeu” îmi spune, ” este foarte departe”

-,,Noi, însă, cu un singur posmag mergem la Dumnezeu”, îi spun.

Cunoașterea firească ne ajută să dobândim cunoașterea duhovnicească; însă când omul rămâne la cele zidite și nu urcă la Dumnezeu: adică rămâne la raiul pământesc, ce e udat de Tigru și Eufrat, și se bucură de natura cea frumoasă, cu animale, însă nu urcă la raiul cel ceresc, să se bucure cu îngerii și sfinții.

Ca să urcăm în raiul cel cersc este absolut necesară credința în Stăpânul raiului, este absolut necesar să-L iubim, să ne recunoaștem păcătoșenia, să ne smerim, să-L cunoatem și să vorbim cu El prin rugăciune și să-I dăm slavă și atunci când ne ajută și atunci când ne încearcă.

-Atunci când cineva are o cultură elementară, aceasta este o unealtă ce ajută. Omul, însă, nu trebuie să râvnească, însă, a dobândi cunoștințe pentru a-i ajuta pe alții sau pentru a face pe deșteptul, ci pentru a se ajuta pe sine.

Dacă cineva se străduiește să sfințească tot ceea ce i-a dat Dumnezeu, vine harul și luminează. În aceasta află și dogmatica și teologia, fiindcă trăiește tainele lui Dumnezeu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.

Despre mine

Fotografia mea

,,  Pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: ,,

Persoane interesate