duminică, 2 mai 2010

Noe si Măgarul!….pilde


Într-o strânsură de oameni se vorbea ceva în legătură cu potopul și corabia lui Noe.

Un tânăr ce umblase prin școli și se ținea ,,învățat mare”, lua în zeflemea cele spuse în Sfânta Scriptură despre corabia lui Noe. ,,Eu- zicea tânărul – , ca om de școală, nu mai pot crede astăzi în astfel de basme! Cum oare ar fi putut încăpea toate dobitoacele într-o barcă lungă de 300 de coți și lată de 50 de coți? Și pe deasupra să aibă și mâncare pentru ele!… Să creadă cine poate astfel de basme!…”

Atunci, ridicându-se un bătrân credincios, grăi astfel:

-Dragii mei, eu am auzit o istorie pe care o povestea moșul meu , și pe care spunea că a auzit-o și el din ceilalți bătrâni.

Cică atunci, când începuseră ploile potopului, Noe a poruncit dobitoacelor să intre în corabie. A strigat cămila de la sud: Cămilă, intră în corabie! Și cămila îndată a intrat. A strigat ursul de la nord: Ursule, intră în corabie! Și ursul îndată a intrat.A strigat elefantul și elefantul îndată a intrat.

Într-o vreme, iată, vine și măgarul. Noe îl strigă și pe el: Măgarule, intră în corabie! Dar măgarul s-a oprit cu mirare în ușa corabiei, zicând: Ce înseamnă această barcă? Uite, e numai de 300 de pași de lungă și de 50 de lată, și Noe vrea să ne strângă în ea pe toate dobitoacele; ba încă și mâncare să ne pună! Cămila, ursul, elefantul și celelate animale au intrat pentru că sunt dobitoace proaste și nu-și dau seama ce fac… Eu însă, care am studiat prin școli și am învățătură multă, nu poate crede într-un astfel de lucru imposibilAșa judecându-se măgarul, zăbovea să intre în corabie.

Atunci, ridicându-se Noe, îi strigă: Măgarule! Aici nu-i vreme de ocoșelile tale! Marș înăuntru!… Și apucându-l Noe de urechi, îi trase una bună măgarului, mai omenindu-l și peste spate cu un băț. Și a intrat măgarul în corabie și a aflat și el loc împreună cu toate dobitoacele. De atunci are măgarul urechile lungi ca chip al îndărătniciei!

-Te rog să nu mă vatemi! Grăi atunci tânărul cel ,,învățat”, între râsetele oamenilor. Și de atunci nu s-a mai apucat să combată cele spuse în Sfânta Scriptură.

O, Doamne câți ar trebui sa vedem cu urechile lungi prin preajma nostră, numai că nu mai are cine să-i mai ciufulescă. Trăim vremurile când credința s-a înlocuit cu mintea și iată rezultatul se vede din plin! Lungește Domne urechile noastre, numai să fim în Corabia Ta cea bună ce ne poartă la veșnica bucurie!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Ohh, cum tremură carnea pe mine,

Şi lacrimi curg pline cu suspine

Din viaţa-mi plină de păcate

Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce

Căci iată… ziua judecăţii acum este!

Şi ce priveliste înfricoşătoare

Că-s gol, din cap până-n picioare

Şi nu-i nici umbră şi nici loc

Să scap de-al patimilor foc,

Şi de mustrarea ce mă pironeşte

Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,

Şi oare ce cuvânt de îndreptare

Să îmi aduc cumva în apărare?

Când iată cum îmi stau în spate

Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!

Toate câte inima le-a-ngăduit

Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,

Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,

Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.

De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea

Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?

Şi am făcut atâtea rele fapte

Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!

Ohh, cum stau cuprins de groază

Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază

Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind

De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!

Nu pot în ochi pe unul singur să privesc

Căci de la slava lor ca ceara mă topesc

Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine

Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine

Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată

Le-aş da acum şi viaţa toată

Dar prea târziu este acum

Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.

De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,

Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul

Căci dragostea ce trebuia ca să le port

Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,

Şi mă privesc cu toţii muţi de durere

Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere

Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală

Când toate-s date la iveală?

Până şi diavolul cel răzvrătit

Stă undeva deoparte înmărmurit,

Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească

Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.

Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc

Şi nu vor mai mişca deloc

…Căci iată stă suflarea toată

În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,

Cu Dumnezeu pe tron biruitor

Ajuns la capătul răbdărilor,

Şi răsplătind la fiecare-n parte

După dreptate pentru toate.

Iar eu de cel mai greu păcat,

Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat

Că pentru frate nu mi-a curs prin vine

Macar o raza de iubire,

Insă inima-mi tremurând cu disperare

Imploră acum… o ultimă iertare.

Despre mine

Fotografia mea

,,  Pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu: ,,

Persoane interesate